“Sufar de anxietate”, “am atacuri de panica” – iata niste expresii pe care le auzim din partea atator oameni de atat de multe ori incat aproape ca au devenit golite de sens. Nu ne mai gandim la anxietate, la ceea ce o provoaca, la felul in care putem reflecta si intelege acest tip de suferinta psihica. In zilele noastre gandirea, reflectia, autoreflectia au fost inlocuite de imperativul actiunii, de “a face”. Or aceasta perspectiva, de a face in locul lui a gandi se potriveste de minune insasi esentei anxietatii. Nimanui nu-i este usor sa suporte si sa stea in interiorul lui cu sentimentul atat de inhibant de teama. Anxietatea este adesea paralizanta. De multe ori nu exista reprezentari de imagini sau de cuvinte pentru a o descrie. Ea se manifesta prin intermediul corpului sub forma unor senzatii foarte neplacute sau prin ganduri ruminative care nu duc la nici o elaborare. Anxietatea pare sa trimita la o urgenta care se cere a fi descarcata si apoi anihilata.
Doctore, dati-mi o pastila ca sa nu mai simt frica asta coplesitoare! Vreau un anxiolitic!
Sau
Domnule psihoterapeut, dati-mi ceva de facut, spuneti-mi ceva, orice, va voi asculta fara menajamente, doar faceti sa dispara sentimentul asta de amenintare surda care simt ca ma sufoca!
Iata cerintele urgente pe care anxiosul le are in interactiunea lui cu specialistul psi. In fata acestei cerinte urgente exista masuri urgente: pe de-o parte, medicul psihiatru prescrie anxiolitice care vin in intampinarea asteptarii de disparitie magica a anxietatii; pe de cealalta parte, psihoterapeutul se foloseste de instrumente tehnice proprii precum desensibilizarea progresiva (expunerea treptata a pacientului la stimulul fobic – tehnica folosita indeosebi in tratarea fobiilor in care, de pilda, teama de avion este suprimata prin incurajaarea pacientului de a zbura), teme pentru acasa, incurajarea pacientului de a gasi in el resurse proprii pentru a controla anxietatea, exercitii de respiratie etc. Prin urmare, avem solutii rapide pentru o problema deloc facila. Daca este ceva ce il linisteste pe anxios este tocmai gandul ca va scapa de acest afect atat de greu de tolerat si ca va scapa intr-un timp scurt. Aceasta este, pe buna dreptate, marea dorinta a celui ce sufera de anxietate. Cand suferi, orice natura ar avea suferinta ta, nu doresti sa te opresti si sa te gandesti la suferinta si la ceea ce a declansat-o, ci vrei ca ea sa inceteze cat mai repede. E o explicatie posibila pentru care oamenii aleg, deseori, in tratarea suferintei lor, o cale mai scurta cu rezultate rapide.
Cititi si anxietate e atunci cand simti prea mult
Exista insa o abordare terapeutica in care anxietatea, precum si orice alt simptom suparator cu care vine pacientul, sunt privite altfel. Pacientului care vine in cabinetul psihanalistului sau psihoterapeutului de orientare psihanalitica si care sufera de anxietate, sau de fobii, sau are atacuri de panica, i se cere sa incerce sa isi mute atentia de la simptomele lui atat de suparatoare la gandurile si asociatiile de idei care ii vin in minte in mod spontan. Sigur, acestea sunt, la inceput, legate poate doar de frica sa. Dar, incetul cu incetul, pacientul, sustinut de terapeut, ajunge sa constientizeze ceva. Ajunge la ideea ca afectul invalidant de anxietate este o masca, este o perdea care acopera, de fapt, alte sentimente de care nu fusese constient pana acum. Asa incepe un drum lung de reflectie si autoreflectie, de cautare de sine, de a gandi despre o experienta subiectiva, fie ea si una dureroasa, mai degraba decat de a actiona impotriva ei spre a o face sa dispara.
Anxietatea este un semnal pe care il simtim in fata unui pericol. Supravietuirea noastra ca specie si supravietuirea individuala au mare legatura cu capacitatea de a simti frica si de a ne apara, fie prin lupta, fie prin fuga. Pe de alta parte, in ceea ce numim anxietate generalizata sau atac de panica, frica imensa resimtita de individ nu isi gaseste un corespondent in realitatea externa. Altfel spus, nu exista pericol exterior. Anxietatea vine sa mascheze si sa trimita, in acelasi timp, un semnal ca exista totusi un pericol. El nu se afla insa in realitatea exterioara, ci in interiorul individului. In acest context, sentimentul constient si coplesitor de frica ascunde alte sentimente inconstiente de furie, sau dispret, sau agresivitate, sau vinovatie, sau excitatie sexuala, sau dezgust etc.
Cititi si anxietatea noastra cea de toate zilele, incotro?
O intrebare apare acum: de ce individul nu poate sa simta in mod constient aceste emotii? De ce e nevoie de anxietate pentru a le masca? Raspunsul e unul pe cat de simplu din punct de vedere logic, pe atat de complicat din punctul de vedere al istoriei personale afective a fiecarui individ: avem nevoie de anxietate tocmai pentru a ne proteja impotriva pericolului pe care il simtim in legatura cu sentimentele pe care anxietatea le mascheaza si le tine, astfel, in afara vietii noastre constiente.
O alta intrebare rasare: de ce unii oameni resimt ca fiind ceva foarte periculos sa simta si sa exprime sentimente legate de agresivitate, sau furie, sau excitatie sexuala? Raspunsul il gasim in istoria individuala, in copilaria mica. De pilda, daca un copil mic isi exprima agresivitatea fata de mama lui muscand-o sau lovind-o iar raspunsul repetat al mamei in fata acestor atacuri este sa-l lase intr-un mod razbunator pe copil singur in camera “pana se linisteste”, acest copil va invata ca agresivitatea proprie duce, in mod automat, la abandon. Sau daca un copil mic simte si exprima rivalitate si furie fata de tatal sau iar tatal va raspunde in mod repetat acestor tendinte intr-o maniera agresiva verbal sau fizic, copilul va invata ca exprimarea furiei duce, in mod automat, la vatamare.
Aceste experiente dureroase sunt uitate in viata adulta, prin mecanismul refularii despre care am scris aici. In acelasi timp, de fiecare data cand o experienta de viata trezeste in cineva aceleasi afecte traite ca periculoase sau coplesitoare in copilarie, tendinta inconstienta va fi sa le inhibe. Urma lor care va ajunge constienta si va fi resimtita ca durere este exprimata sub forma anxietatii. Iata cum anxietatea este, in toate formele ei de manifestare, varful icebergului, ceva ce mascheaza o amenintare interna coplesitoare de care nu suntem constienti si care are legatura cu primele experiente de viata in relatie cu cei pe care i-am iubit. A cauta si a afla aceasta amenintare interna presupune un proces lung si adesea dureros de rememorare, retrarire si elaborare a experientei psihice si care duce, in final, la vindecare.
Sursa foto: https://www.calmclinic.com/anxiety/causes/triggers
Rămâi conectat la gândirea psihanalitică!
Prin abonare, ești de acord să primești emailuri cu articole și reflecții psihanalitice.
