Asta-i chestia: am devenit atât de obsedați cu sănătatea și cu “sănătatea psihică” în particular, încât termenii au devenit goliți de orice semnificație și sens. Goana asta după mâncare sănătoasă, corp sănătos, relații sănătoase nu a făcut altceva decât să întărească sentimentul că aceste deziderate nu sunt altceva decât o cursă maniacală în care câștigă cel care consumă cât mai mult. O oralitate fără saț și fără liniște a devenit această obsesie care te face să-ți numeri compulsiv proteinele pe care le mănânci și să bifezi fără număr cursuri de parenting și dezvoltare personală, terapii mai scurte sau mai lungi, cărți de self-help, retreaturi prin țări exotice și constelații familiale în săli arhipline. Asta nu e sănătate, asta e nebunie pură. Sigur, atâta vreme cât ne ia ochii de la putreziciunea care sălășluiește în noi, merge…

Foto din filmul Persona, Ingmar Bergman, 1966
Rămâi conectat la gândirea psihanalitică!
Prin abonare, ești de acord să primești emailuri cu articole și reflecții psihanalitice.





