Feriți-vă de psihoterapeuții care promit că, în urma terapiei, nu veți mai suferi! Că dacă lucrați cu ei veți transcende în mod magic mizeria condiției în care vă găseați până să-i întâlniți și că veți accede la o nirvană tâmpă (și mortiferă, îndrăznesc să spun), într-un soi de rai al păcii, prosperității, autosuficienței și al absenței conflictului intern sau relațional. Nu doar că acești oameni vă mint, ci introduc subtil o idee profund nocivă prin care e negat ceva din însăși condiția umană!
Diferența dintre suferința nevrotică și suferința existențială este una esențială în înțelegerea scopului și limitelor unei cure psihanalitice. Confundarea lor duce adesea la așteptări nerealiste față de terapie și, mai grav, la o negare a unei dimensiuni fundamentale a condiției umane: faptul că a trăi implică inevitabil suferință.
Descoperă aici cum se desfășoară un proces de terapie psihanalitică
Suferința nevrotică este, în termenii clasici ai psihanalizei, o suferință „în plus”. Ea provine din conflicte intrapsihice inconștiente, din fixații, repetiții și compromisuri simptomatice care mențin persoana captivă într-un scenariu intern rigid. Este suferința produsă de mecanisme de apărare care, deși au avut cândva un rol protector, devin ulterior surse de constrângere. Simptomul nevrotic, fie el dat de anxietate, inhibiție, fobie sau suferință relațională repetitivă, reprezintă o soluție de compromis, dar una costisitoare. El apără subiectul de un conflict mai profund, dar o face cu prețul libertății psihice. Această suferință este, într-un anumit sens, inutilă. Ea nu deschide, nu transformă, nu conduce la creștere, ci menține o economie psihică închisă, repetitivă.
Suferința existențială, în schimb, nu este rezultatul unui conflict nevrotic, ci al confruntării cu limitele inerente ale existenței: finitudinea, pierderea, separarea, singurătatea, responsabilitatea, lipsa garanțiilor. Este suferința care apare atunci când omul acceptă realitatea dorinței sale, a diferenței dintre sine și celălalt, a imposibilității de a fi complet sau permanent satisfăcut. Ea este strâns legată de ceea ce psihanaliza numește acceptare a castrării simbolice și a lipsei constitutive. Această suferință nu poate fi „vindecată” și nici nu trebuie, pentru că stă la baza constituției condiției umane.
În cadrul unei cure analitice, un obiectiv fundamental nu este abolirea suferinței în general, ci diminuarea suferinței nevrotice pentru a face loc suferinței existențiale. Altfel spus, analiza nu promite fericirea, ci o transformare a modului de a suferi. Freud însuși formula acest lucru cu luciditate când spunea că psihanaliza nu urmărește să transforme suferința nevrotică într-o stare de fericire, ci într-o „nefericire comună”, adică într-o capacitate de a trăi conflictele inevitabile ale vieții fără a fi paralizați de simptom.
Promisiunile terapeutice care sugerează absența suferinței sau ideea că după terapie nu vei mai suferi și vei fi într-un soi de paradis maniacal, nu sunt doar nerealiste, ci profund nocive. Ele alimentează o iluzie omnipotentă și o negare a realului psihic. În loc să susțină maturizarea, aceste scurtături întăresc fantasme infantile de transcendere a frustrării și a limitei și contribuie la patologizarea unei dimensiuni firești a vieții. A nu mai suferi devine un ideal tiranic, iar orice durere este trăită ca un eșec personal sau terapeutic.
Psihanaliza propune o direcție diferită, poate chiar tulburătoare, în această lume tot mai axată (și hăituită, zombificată) pe gratificare instantanee și diluare a granițelor până la confuzie (psihotică!). Psihanaliza propune nu eliminarea suferinței, ci asumarea ei. Prin traversarea și elaborarea fantasmelor și a rănilor vechi, prin recunoașterea dorinței și a limitelor, omul poate renunța la suferința care provine din autoînșelare și repetiție compulsivă și poate accede la o suferință mai adevărată, mai legată de viață. Această suferință nu reprezintă un simptom ce trebuie eradicat, ci trimite la o suferință care însoțește creșterea, separarea și devenirea noastră ca ființe umane.
Vrei să începi o psihoterapie? Află cum
Rămâi conectat la gândirea psihanalitică!
Prin abonare, ești de acord să primești emailuri cu articole și reflecții psihanalitice.
