Apropo de sucirea lui Trump în ceea ce privește atitudinea sa vizavi de împușcarea lui Alex Pretti, pare că aceste suciri și schimbări ale lui Trump se tot repetă. E tot mai evident că ele nu reprezintă un fenomen izolat, ci ceea ce jurnaliștii americani numesc TACO – Trump Always Chickens Out. Dacă președintele se sperie și asta îl face ca într-o zi să afirme ceva și în următoarea zi opusul, nu știu, dar, nu cred că frica e combustibilul principal. Dacă are consilieri care încearcă să îl mai tempereze când sare calul, da, cred că e adevărat. În același timp, nici consilierii domniei sale nu cred că reprezintă motivul determinat pentru aceste jonglări de atitudine și sucire de minți ale președintelui american. Ci, cred eu, aici e vorba despre ceva mult mai serios și mult mai grav care ține chiar de felul în care acest om gândește. Ceva ce ține de procesele sale interne privind gândirea și oglindirea ei în acțiuni și comportamente.
Felul în care Trump o-ntoarce ca la Ploiești, atitudine despre care putem afirma că e definitorie la acest om, mă duce cu gândul la un concept al lui Racamier (da, tot psihanalist, crucial pentru mine) – antigândirea. El folosește termenul în descrierea perversiunii narcisice și îl definește ca un atac activ asupra procesului de gândire, cu scopul de a evita conflictul psihic și de a menține dominația relațională prin dezbinare. Atenție, antigândirea nu înseamnă lipsa gândirii, ci e un mecanism mult mai subtil și sofisticat care ține de o strategie relațională menită să atace capacitatea de a gândi, de a simboliza, de a face legături și de a reflecta. Acest tip de apărare perversă are drept scop năucirea celuilalt, dezbinarea, inducerea permanentă de confuzie, blocarea elaborării și a înțelegerii și atacul neobosit asupra coerenței interioare a celuilalt. Toate aceste mecanisme sunt folosite strict pentru controlul psihic al celuilalt. Controlul psihic este obținut, în final, prin dominație și prin colonizarea psihică a celuilalt.
Găsesc că e extrem de important să înțelegem cum operează antigândirea pentru că pare că acest mecanism definește cu mare acuratețe ceea ce vedem la mulți lideri ai lumii actuale. S-au vehiculat tot felul de diagnostice, s-a vorbit mult despre narcisism malign, demență sau chiar psihoză. Mie mi se pare că nu e vorba despre dezorganizarea psihică delirantă din psihoză, ci de ceva mult mai subtil și mai periculos. Perversiunea narcisică este una dintre cele mai nenorocite patologii pentru că ea nu neagă realitatea sau existența celuilalt în felul în care o face psihoza, de pildă, ci distorsionează masiv realitatea prin mesaje contradictorii, schimbarea sensurilor, reinterpretări arbitrare, pseudo-raționamente. Și, cel mai grav, atacă și discreditează în permanență gândirea autonomă a celuilalt, erodând capacitatea încrederii în propria reflecție, contaminând și colonizând spațiul psihic al celuilalt și, în final, producând clivaj și dezbinare. Spațiul psihic al celuilalt este în permanență bombardat cu agitație, acuzații, deturnări, acte menite să creeze presiune relațională și să nu lase loc elaborării, deci construirii de sens și de coerență. Apar epuizarea mentală (“ce să îmi mai bat capul, oricum nu înțeleg nimic!”), îndoiala de sine, confuzia cognitivă tradusă prin ceață mentală, inhibiții în gândire, dificultăți de simbolizare și, în final, capitularea. Șah-mat.
Altă observație extrem de importantă e cea legată de minciună versus antigândire. Mi se pare că Trump nu operează la nivel de “spune o minciună de suficiente ori cu mare convingere și va deveni adevăr”, nici de “minciunile cele mai gogonate tind să fie cel mai repede crezute”. În timp ce minciuna falsifică un conținut, antigândirea presupune un proces structural care sabotează funcția de a lega sensuri. Dacă minciuna luptă împotriva unui adevăr factual, antigândirea distruge posibilitatea de a construi un adevăr psihic. “Am fost mințit” (minciuna) se transformă în “nu mai știu ce e adevărat”. În timp ce minciuna constituie un act premeditat, preponderent conștient, întâlnit, de pildă, și în structuri nevrotice, și în cele perverse și în psihopatie, antigândirea poate fi parțial conștientă atunci când e folosită în strategii (de manipulare), dar ea rămâne o chestie structurală, deci predominant inconștientă, deci mai periculoasă.
Năucește-i, dezbină-i, colonizează-le mintea! Iată triada catastrofică, cu adevărat demonică!
Rămâi conectat la gândirea psihanalitică!
Prin abonare, ești de acord să primești emailuri cu articole și reflecții psihanalitice.
