De ce ne mintim pe noi insine? Cum sa recunoastem autoinselarea

Ca ne mintim pe noi insine reprezinta unul dintre adevarurile greu de acceptat. Nu ma voi referi in acest articol la minciunile nevinovate pe care cu totii le-am experimentat in relatie cu noi insine atunci cand ne-am propus ca de maine vom incepe sa facem sport, de saptamana viitoare vom incerca sa mancam mai sanatos sau de anul viitor ne vom apuca de invatat serios. Ma voi referi la un alt soi de minciuna, la un mod de autoinselare inconstienta care intotdeauna produce un conflict psihic si, prin urmare, suferinta.

Pentru a intelege cum functioneaza mecanismul inconstient al autoinselarii e foarte important sa delimitam, de la inceput, intre realitatea externa si adevarul extern si realitatea interna si adevarul psihic. Daca in realitatea externa adevarul are o consistenta logica si poate fi gasit, de cele mai multe ori, pe cale rationala, adevarul psihic intra intr-o alta logica, una inconstienta, afectiva, in care ratiunea singura nu este suficienta. Mai mult, mijloacele rationale, constiente, sunt cele care blocheaza deseori accesul catre adevarul psihic. O alta caracteristica a adevarului psihic este aceea ca el este intotdeauna legat de individualitatea si unicitatea personala. De aceea, de pilda, in psihoterapie, nu exista solutii specifice pentru simptome similare pentru ca fiecare persoana s-a construit pe sine intr-un mod unic si a dezvoltat o dinamica psihica diferita. Simptomele unui om pot semana cu ale altuia, dar dinamica psihica este intotdeauna diferita de la un individ la altul.

Cu toate ca adevarul psihic tine de o logica inconstienta, greu accesibila, adevarul, orice natura ar avea el, are o particularitate de netagaduit: adevarul duce la adaptare, crestere si libertate. In contrast, minciuna duce intotdeauna la distructivitate. Acesta este un prim pas in recunoasterea autoinselarii si punctul de plecare catre cautarea adevarului interior. In acelasi timp, lucrurile se complica atunci cand vorbim despre lumea afectiva pentru ca aceasta lume functioneaza dupa legi proprii si se afla intr-o continua dinamica ce tine de istoria afectiva individuala si de istoria relationala a fiecarei fiinte umane. De pilda, o trauma suferita timpuriu va antrena un mecanism autodistructiv care, prin repetitie, va deveni modul de functionare al persoanei respective, va deveni realitatea sa psihica. Pentru o astfel de persoana aflata in suferinta, experiente precum libertatea interioara, iubirea care sa aduca libertate si crestere, adaptarea la realitatea externa intr-o maniera care sa nu produca mari frustrari reprezinta experiente pe care e posibil sa nu le traiasca niciodata. Prin urmare, in acest caz, e nevoie, pe langa aflarea adevarului psihic, de o reconstructie psihica sustinuta care sa duca la crestere si implinire.

Cititi si De ce intr-o psihoterapie se si sufera?

Daca incercam sa intelegem realitatea interna si logica ei inconstienta, autoinselarea nu mai este vazuta ca fiind ceva moralizator, ceva care sa genereze culpabilitate. Autoinselarea, in dinamica realitatii psihice, este o modalitate a psihicului uman de a face fata, de a tolera anumite afecte neplacute sau dureroase, de a se apara impotriva unor amenintari interne sau externe. Prin urmare, ajungem sa ne mintim pe noi insine in incercarea de a mentine un echilibru intre viata noastra afectiva si realitatea externa sau de a mentine in echilibru anumite parti din psihicul nostru care intra in conflict.

Teoria psihanalitica numeste mecanism de aparare orice proces psihic prin care se incearca mentinerea echilibrului psihic si mentinerea echilibrului intre psihic si realitatea exterioara. Asadar, autoinselarea reprezinta, in prima instanta, un mecanism de aparare care, in sine, este unul adaptabil. Se intampla adesea ca mecanismul de aparare sa esueze si atunci echilibrul nu mai poate fi mentinut. Apare conflictul, apare suferinta psihica. Autoinselarea devine acum o modalitate de a tine departe de patrunderea in constiinta a unui adevar psihic nedorit sau dureros. De exemplu, devenim furiosi atunci cand suferim o nedreptate la locul de munca si seful l-a favorizat pe un coleg oferindu-i lui ceea ce am fi meritat noi. Nu putem sa adresam furia si revolta noastra catre superior pentru ca, fie dinamica noastra interna nu ne permite sa intram intr-un conflict deschis cu o autoritate, fie ne opreste insasi realitatea externa care ne spune ca, daca ne-am exprima indignarea deschis, am putea fi concediati. Prin urmare, avem de-a face cu un conflict. Calea pe care o gaseste psihicul poate fi, de exemplu, aceea de a intoarce impotriva mea furia si ura pe care o simteam intial fata de superior si, astfel, sa dezvolt sentimente de inferioritate, sa devin foarte critic cu mine insumi si sa ajung deprimat. Mecanismul psihic inconstient de aparare folosit aici este acela de intoarcere impotriva propriei persoane. Indreptam asupra noua insine afectul sau sentimentul indreptat, initial, asupra altcuiva. E usor de vazut, prin acest exemplu, cum ajungem sa ne mintim pe noi insine. Pentru o scurta vreme, minciuna va functiona in sensul in care ne va pastra capabili de a merge in continuare la munca si de a intretine o relatie buna cu superiorul. In acelasi timp, pe masura ce suferinta va sapa pe interior, simptomul psihic, constelatia depresiva in acest exemplu, isi va crea fagas si se va impune. Iata ca simptomul psihic pastreaza ceva din continutul afectiv initial, dar pierde semnificatia acestuia si obiectul catre care era indreptat.

Un alt exemplu de a ne minti pe noi insine il reprezinta, de exemplu, situatia in care negam inconstient anumite intuitii sau emotii pe care le avem in legatura cu o relatie de cuplu toxica in care ne aflam, in incercarea de a evita o despartire dureroasa. Sau utilizam ceea ce se numeste disociere atunci cand experimentam un abuz fizic sau sexual de pe urma caruia nu purtam nici o amintire a durerii fizice sau psihice si descriem experienta ca pe un soi de paralizie fizica si emotionala.

Cititi si Psihoterapie sau alegere a nefericirii

In toate aceste cazuri folosim mijloace prin care sa ne protejam, chiar daca ajungem sa ne autoinselam sau sa ne mintim pe noi insine. Aceste mecanisme pot functiona Si astfel echilibrul nu este pierdut sau pot esua si atunci suferinta va iesi la suprafata, intr-o forma sau alta. Problema cu autoinselarea este ca atunci cand acest mecanism esueaza in scopul sau defensiv, el devine o forta autodistructiva. Iar in acest punct, singurul care va aduce eliberare si vindecare va fi doar adevarul.

Vom explora in articolele urmatoare modalitatile inconstiente prin care ajungem sa ne autoinselam.

Sursa foto: https://images.app.goo.gl