In practica psihoterapeutica intalnim adesea persoane ale caror dificultati sunt legate de dependenta emotionala. Este vorba despre oameni care, la o prima vedere, sunt si se simt foarte neajutorati, in mare suferinta si in mare nevoie. Isi gasesc adesea parteneri puternici pe care sa se poata sprijini si care le implinesc adesea nevoile afective si/sau financiare. Daca partenerul dispare sau refuza sa implineasca aceste nevoi se simt extrem de raniti, neputinciosi si furiosi. La celalalt pol al problemelor legate de dependenta emotionala gasim o categorie de oameni care, dimpotriva, sunt independenti, se bizuie doar pe propriile puteri si se caracterizeaza printr-o dinamica psihica in care dependenta emotionala este negata.
In articolul de astazi voi vorbi despre despre prima problematica, urmand ca in urmatorul articol sa ma refer la a doua si sa vorbesc despre partenerul care “da totul”. O persoana cu dificultati in sfera dependentei emotionale si care se simte mereu neajutorata si in nevoie foloseste in mod inconstient aceasta dinamica pentru a crea iluzia ca se afla in controlul propriilor nevoi afective si in controlul persoanei de care se agata. Trebuie sa avem mereu in minte ca vorbim despre o dinamica inconstienta in privinta careia o judecata morala nu are nici o valoare. Relatiile sunt foarte importante pentru aceasta persoana pentru ca, doar in relatie cu un celalalt, ea exprima si pretinde implinirea unor nevoi care par ca nu ajung vreodata la un sfarsit. Celalalt nu este vazut niciodata ca o persoana intreaga cu propriile nevoi si emotii, ci ca un fel de marioneta aflata la dispozitia papusarului. In spatele neputintei si fragilitatii emotionale se ascunde o fantasma omnipotenta de control in care celalalt este valorizat doar in masura in care e capabil sa “umple” nevoile afective si/sau materiale.
Intr-o relatie de cuplu sau de prietenie exista tendinta de agatare si inducerea sentimentului in celalalt ca orice ar face si ar oferi, nu e niciodata suficient. Nevoile personale par ca un sac fara fund in care satietatea afectiva nu e niciodata atinsa. Adesea aceste persoane sufera de depresie clinica, au treceri la act autodistructive si orice limita impusa din exterior duce la sentimente puternice de furie si ura. Afectiv si comportamental sunt infantile si trezesc in celalalt dorinta de a le ajuta ca si cand ar fi niste copii. Uneori, capacitatea de a munci este grav afectata si persoana devine, in toate privintele, dependenta de o alta persoana. Astfel e intretinut sentimentul de neputinta si fragilitate si asteptarea ca doar ceva sau cineva din exterior va fi capabil sa aduca o ameliorare.
In limbaj popular, aceste persoane sunt numite vampiri energetici, aspectul ce tine de devorarea si epuizarea/secatuirea celuilalt fiind caracteristici importante in constelatia lor psihica. Sunt persoane care au suferit un esec in dezvoltarea capacitatii de a iubi si care, in ciuda dependentei prezenta in toate relatiile, nu sunt capabile sa aiba o relatie de iubire. Este un destin nefericit in care atat femei, cat si barbati, pot fi prinsi.
E foarte probabil ca, in copilaria mica, sa fi fost nevoie ca individul sa utilizeze toate formele de control si manipulare de care dispunea (plans, tipat, revendicari comportamentale furioase) pentru a-l face pe ingrijitor atent si sensibil la nevoile copilului. Aceste metode au fost necesare supravieturii fizice si psihice si s-au cristalizat de-a lungul vietii, devenind singurul mijloc de relationare. Controlul omnipotent si manipularea emotionala pentru a primi ingrijire si iubire constituie mecanisme de aparare impotriva sentimentului autentic de dependenta care, daca ar fi simtit, ar fi prea amenintator. Iata paradoxul acestui tip de dinamica intrapsihica:
am nevoie sa fiu mereu dependent de celalalt si astfel sa-l controlez tocmai pentru a ma apara de trairea autentica a sentimentului de dependenta care, pentru mine, inseamna distrugere sau chiar moarte.
Nevoile diverse si constante cerute cu atata urgenta sa fie implinite, dar care nu satisfac niciodata suficient, constituie si ele o aparare impotriva unor nevoi mai adanci resimtite ca un gol sau un vid imposibil de umplut si de inteles.
Cititi si sentimentul de vid interior si golul sufletesc
Sursa foto: https://www.learning-mind.com/
Si ce este de facut?
De facut este, de mers la psihoterapeut si facut o sedinta (sau la un preot), in care te plangi, urli, injuri si te descarci ca pe o spovedanie la biserica. Iar apoi o iei de la capat. Nici un medicament nu va putea rezolva depresia (care este spirituala, nu mentala). Tot ce trebuie sa faci este sa iei o ce? O DECIZIE de da sau nu. Spor!
Conștientizarea dependenței emotionale implică introspecție și o maturizare, altfel spus o continuare a ceea ce ai lăsat neterminat în copilărie, acea traumă pentru care atunci considerai că e normal să răspunzi prin comportamentul acesta.
Problema este cum relaționăm cu astfel de persoane? Că deseori se ascund în tertipuri, în scuze și acuze care ne slăbesc de puteri…