Psihoterapia si decizia de a urma o terapie reprezinta un act de curaj din partea pacientului. Curaj de a se angaja in explorarea experientelor emotionale perturbatoare, de a fi sincer cu el insusi si de a fi motivat sa afle adevarul despre sine. Cautarea si aflarea adevarului, cum bine stim, constituie una dintre cele mai dificile si dureroase sarcini omenesti. Aceasta sarcina se afla intr-o stransa legatura cu aflarea si confruntarea emotiilor neplacute care, cu ajutorul diferitelor mecanisme de aparare folosite de psihic, sunt inlaturate din constiinta. Este vorba de mecanisme prin care mintea noastra se autoprotejeaza. Prin urmare, rolul mecanismelor de aparare este unul adaptativ. Se poate intampla insa ca apararile folosite constient sau incostient de catre o persoana pentru a evita emotiile neplacute sa devina dezadaptative si sa provoace suferinta psihica. Acesta este, de regula, momentul in care persoana cauta ajutorul unui psihoterapeut care sa-l ajute sa se elibereze de simptomele sale suparatoare si sa inteleaga mai bine cauza si semnificatia comportamentelor si atitudinilor sale irationale. Cei doi protagonisti, pacientul si terapeutul, se angajeaza impreuna intr-un proces care presupune descifrarea constelatiilor defensive care stau la baza formarii simptomelor si cautarea semnificatiei lor. Rezultatul este eliberarea pacientului de suferintele sale, o mai buna constientizare a apararilor inconstiente care ii produc suferinta, un mai bun contact cu sine si cu realitatea si, uneori, dobandirea sentimentului ca traieste o viata mai implinita.
Procesul psihoterapeutic implica momente de insight si crestere emotionala, dar implica si asa-numitele “momente de platforma” si de suferinta psihica. In aceste momente dificile pacientul poate simti ca ceea ce se intampla in relatia cu psihoterapeutul il copleseste si ca explorarea sentimentelor care tin de anumite rani emotionale ii produce un mare disconfort psihic si/sau somatic. De ce apar aceste momente intr-o psihoterapie? Ce semnifica ele? Care este rolul lor in demersul psihoterapeutic? Exploram, in continuare, aceste intrebari.
Ce sunt mecanismele de aparare ale mintii si cum functioneaza ele
Mecanismele de aparare sunt niste operatii mentale care au ca scop principal inlaturarea din constiinta a componentelor afectelor neplacute. In psihologie, afectul este notiunea utilizata pentru a desemna emotiile umane. Afectele au doua componente: senzatia/trairea si gandul care se afla in spatele senzatiei/trairii. Afectele neplacute sunt, de pilda, depresia, anxietatea, furia sau agresivitatea. Afectul anxios este legat de senzatia ca ceva rau este pe cale sa se intample, pe cand afectul depresiv trimite la ideea ca ceva rau s-a intamplat deja. Furia si agresivitatea implica senzatia neplacuta asociata gandului de a face rau sau de a distruge ceva sau pe cineva. Aceste continuturi ideatice pot avea o baza reala, una fantasmata sau sunt rezultatul combinarii dintre cele doua. Mecanismele de aparare au rolul de a mentine departe de constiinta fie senzatia neplacuta data de un anume afect, fie gandul asociat afectului. Ele sunt folosite in mod automat, sunt adoptate inca din copilarie si mentin un echilibru intre lumea noastra instinctuala si realitate, precum si intre diferite parti din interiorul psihicului.
Cititi aici despre Rolul sursei de angoasa in dezvoltarea mecanismelor de aparare
Apararile sunt folosite constient cum este exemplul reprimarii in care dorim sa inlaturam constient din minte anumite idei, ganduri sau emotii sau inconstient cum este, de pilda, cazul refularii in care sunt uitate inconstient anumite idei, ganduri sau emotii in scop defensiv. Apararile se pot croniciza si transforma in formatiuni sau constelatii defensive. In aceasta situatie vorbim de formarea unor simptome sau chiar a unor tulburari psihice care produc un dezechilibru psihic si adaptativ (atacuri de panica, obsesii, compulsii, fobii, depresii etc.). Simptomul este calea pe care a gasit-o mintea, intr-un moment dat, in incercarea de a rezolva un conflict intrapsihic. Caracterul sau defensiv esueaza si rezutatul se traduce prin disconfort mental si suferinta psihica.
Mecanismele de aparare si suferinta in psihoterapie
Vindecarea reprezinta o schimbare psihica si implica explorarea si confruntarea pacientului cu mecanismele sale de aparare, adesea inconstiente, care ii produc suferinta. Suferinta psihica este insa necesara in travaliul terapeutic pentru ca ea este cea care determina schimbarea. Efortul pacientului de a face o schimbare psihica este in sine dureroasa si produce mare anxietate. Aceasta se datoreaza faptului ca persoana este nevoita sa renunte la modurile de protectie pe care le-a folosit inca din copilarie in vederea obtinerii sanatatii psihice. Mecanismele de aparare pe care persoana le simte inca, inconstient, ca fiind necesare supravietuirii sale ajung sa limiteze sau sa se opuna capacitatii individului de a-si trai propria viata, de a iubi sau de a obtine satisfactii legate de munca sa.
Schimbarea psihica si vindecarea este posibila, motorul lor fiind suferinta psihica insasi. Cadrul continator al psihoterapiei ofera mijloacele prin care o persoana poate depasi momentele dificile prin sustinerea si ajutorul pe care terapeutul le da pacientului in nevoia sa de siguranta si protectie, pe de-o parte, si nevoia pentru adevar, pe de alta.
Mai jos gasiti cateva dintre mecanismele de aparare si felul in care opereaza acestea in procesul terapeutic sau in afara lui:
Rămâi conectat la gândirea psihanalitică!
Prin abonare, ești de acord să primești emailuri cu articole și reflecții psihanalitice.
