Gaslighting între limbaj de lemn și efortul de a-l înnebuni pe celălalt
Gaslighting -ul, precum și alte multe concepte psihologice care au intrat în uz popular, este un cuvânt folosit foarte des, dar a cărui semnificație este, de multe ori, greșit utilizată. Adesea, termenul de gaslighting e greșit folosit pentru a desemna o luare de poziție defensivă într-un conflict în care care se discută în contradictoriu. Avem opinii contradictorii și pentru că eu nu sunt de acord cu tine, conflictul escaladează, iar tu mă acuzi că fac gaslighting. Sigur că e vorba despre o atitudine agresivă care nu rezolvă problema, ci o acutizează. Gaslighting -ul face parte din argoul adolescenților cool, al adulților cu o oarecare cultură și educație. Problema cu utilizarea excesivă în vocabularul uzual al acestui fenomen de manipulare psihologică este că a devenit parte a limbajului de lemn și că, astfel, se pierde din vedere o semnificație profundă și extrem de gravă pe care acest tip de abuz psihologic o comportă.
Ce înseamnă gaslighting -ul?
E un termen care face referire la filmul Gaslighting (George Cukor, 1944) în care personajul masculin folosește diverse manipulări psihologice pentru a o convinge pe soția sa că e nebună cu scopul de a-i lua averea. Una dintre metodele utilizate era de a diminua intensitatea luminii de la lămpile pe gaz din casă, iar când femeia remarca acest fapt, el o acuza că aiurează. Așadar, gaslighting -ul este o metodă de manipulare psihologică prin care cineva încearcă să-l facă pe celălalt să se îndoiască de propria percepție atât a realității, cât și a sentimentului de sine. În ciuda faptului că definiția pare una simplă, ea se referă la procese psihice foarte subtile și care, de cele mai multe ori, scapă complet conștienței victimei. Altfel spus, cineva care este manipulat psihologic prin metoda gaslighting-ului nu doar că nu va fi conștient de acest lucru, ci, de foarte multe ori, va ajunge chiar să se indentifice cu acele caracteristici patologice cu care abuzatorul îl inundă. Efortul abuzatorului de a-și înnebuni victima sfârșește, adesea, chiar cu înnebunirea victimei.
Gaslighting și identificare proiectivă
Cum e posibil însă ca victima să ajungă să se îndoiască de propria percepție asupra realitătii interne și externe doar pentru că abuzatorul său urmărește asta? Răspunsul e pe cât de simplu, pe atât de complicat: primul lucru de spus este faptul că victima îl investește întotdeauna cu autoritate și încredere pe agresor. În același timp, în dinamica dintre cei doi, sunt utilizate mecanisme inconștiente sau prea puțin conștientizabile. Un dictator sau un lider de cult religios va folosi manipularea psihologică conștient sau aproape conștient pentru a-i aduce pe urmași într-o stare de supunere și de anulare a simțului propriei percepții a realității. Un pervers narcisic va căuta conștient sau inconștient să își convingă victima că delirează, din diverse motive și cu diverse scopuri. Ce explicații există însă în cazul unui părinte care se află într-un efort inconștient continuu de a-și înnebuni propriul copil? Sau despre apariția acestui fenomen între membri apropiați ai aceleiași familii, sau între prieteni? Iată cum gaslighting -ul nu mai e un concept așa de frivol, ci desemnează o atitudine extrem de dureroasă, cu consecințe foarte grave, privind legăturile dintre oameni, mai cu seamă legăturile dintre apropiați.
Oamenii folosesc diverse mecanisme psihice de apărare pentru a face față unor situații de viață sau a unor situații sufletești. Am descris, în mai multe articole, o serie de astfel de mecanisme de apărare. E nevoie să înțelegem că, de cele mai multe ori, noi folosim mecanisme psihice de apărare în mod inconștient, și, adesea, involuntar. Unul dintre mecanismele psihice de apărare este proiecția. Un alt cuvânt prea des și facil folosit și prea puțin înțeles. Proiecția se referă la un proces psihic prin care sunt negate trăsături inacceptabile ale propriei personalități și sunt atribuite altuia. Mai simplu spus, nu eu sunt rău, ci tu ești rău. Înlocuiți cuvântul rău cu orice atribut negativ pe care tindeți să îl atribuiți altuia și veți afla câte ceva despre propria persoană. Dureros exercițiu, nu? Tocmai de accea folosim mecanismul proiecției. Apropo, de luat aminte: privind prin această lentilă a proiecției folosită inconștient, e posibil ca, uneori, cel care vehiculează cu mult aplomb că a fost victima unui gaslighting să fie el însuși cel care folosește acest tip de manipulare psihologică.
Gaslighting -ul sau încercarea de a-l înnebuni pe celălalt are legătură cu un alt mecanism înrudit cu proiecția și care se numește identificare proiectivă. Simplificând, cel care proiectează menține o legătură manipulativă continuă cu o altă persoană care constituie obiectul proiecției. Cealaltă persoană poartă aceste caracteristici inacceptabile în locul celui care le proiectează, acest fapt asigurând exprimarea lor continuă. O situație exemplificatoare pentru a ilustra mecanismul identificării proiective este aceea în care, de exemplu, partenerii de cuplu se află în mijlocul unei controverse. Ea pare suspect de calmă, chiar inadecvat de calmă situației conflictuale în care se află. Încearcă să aducă argumente raționale prin care îl acuză pe el de diverse. Tonul afectiv este incongruent cu discursul verbal – e aparent calmă în timp ce adresează acuze și vădite ostilități celuilalt. Celălalt, partenerul, simte cum îi clocotește sângele în vine deși nu se simțea astfel cu câteva momente în urmă, devine foarte furios, are o izbucnire verbală agresivă la adresa partenerei. Ea, apoi, exclamă, cu un aer inocent, superior și triumfal:
Ce ai dragă de ești așa nervos? Ai probleme cu agresivitatea? Poate ar trebui sa vezi un psiholog!
Sau, dacă schimbăm partenerii între ei, el îi spune, de exemplu, ei:
Ce isterică ai devenit! Ți-a venit menstruația cumva?
Iată cum agresivitatea și ostilitatea proprii sunt proiectate asupra celuilalt într-un mod provocator și, mai mult decât atât, celălalt se identifică cu aceste proiecții și chiar devine agresiv verbal.
Efortul de a-l înnebuni pe celălalt: o formă de gaslighting
Gaslighting -ul reprezintă o variațiune a identificării proiective în care cineva se află într-un efort permanent de a-l înnebuni pe celălalt. Efortul este preponderent inconștient. Această dinamică toxică a fost descrisă de Harold Searls, un mare psihanalist care a lucrat cu pacienți cu patologii grave. El a descris șase moduri prin care persoane importante din anturajul unui individ acționează inconștient pentru a crea un conflict afectiv la celălat, în care diverse părți ale personalității intră în conflinct unele cu altele ducând la perturbări grave în privința percepției realității externe și a sentimentului de sine. Acestea sunt:
- Interpretarea sadică: se referă la atragerea în mod constant asupra unor aspecte contradictorii sau refulate ale personalității celuilalt, fapt care întărește conflictul și anxietatea. Foarte grăitor este exemplul în care, într-un cuplu, de pildă, unul dintre parteneri îi aduce la cunoștință celuilalt, în mod repetat, diverse probleme sau complexe psihologice presupuse a le avea. Scopul declarat este acela de a-l ajuta pe partner să conștientizeze anumite aspecte privind viața sa lăuntrică. Scopul inconștient însă este acela al unei răzbunări sadice în care cel „analizat„ se simte intruzat și devine și mai neliniștit și confuz.
- Comportamentul în mod exagerat seductiv: al unui părinte față de copilul său care duce la cel din urmă la crearea unui conflict interior între dorința sa de autonomie și individualizare și menținerea unei simbioze infantile.
- Stimularea și frustrarea simultane care alternează rapid și creează în celălalt un sentiment de dezintegrare. Spre exemplificare, imaginați-vă o mamă care își inundă copilul cu pupături și gesturi fizice aparent afectuoase, pentru ca după câteva secunde să se retragă complet, lăsându-și copilul singur într-o stare de mare confuzie.
- Dubla legătură sau discursul dublu: e o formă de comunicare extrem de patogenă și extrem de folosită, aș spune, în care, în aceeași frază, sunt spuse lucruri contradictorii sau chiar opuse. Acest lucru face imposibilă crearea de sens și perpetuează o ruptură ireconciliabilă între un conținut verbal și/sau afectiv și semnificația acestuia.
- Relația la niveluri multiple constă în faptul de a-l trata pe celălalt la mai multe niveluri de relație care nu au nici un raport între ele și care îl obligă pe celălalt să se disocieze. Această interrelație scindată cu un părinte, observă Searls, provoacă la copil traumatisme importante dacă ea e folosită repetat. De exemplu, astăzi părintele îl vede și se poartă față de copil ca și când acesta este copilul lui pentru ca în secvența următoare să îl vadă și să se poarte (inconștient!) de parcă el, părintele, ar fi copilul și copilul părintele. Sau tinde să atribuie copilului și chiar să-l confunde pe acesta cu anumite trăsături ale unei rude care nu au nici o legătură cu cel mic. Singura legătură e în mintea părintelui.
- Trecerea bruscă de la o lungime afectivă la alta. De pildă, părintele care își lovește copilul cu mare furie pentru ca apoi să se simtă copleșit de vinovăție și să-l inunde cu gesturi exagerate de afecțiune. Este vorba despre acele schimbări bruște și imprevizibile de dispoziție ale îngrijitorului, cu consecințe catastrofale asupra copilului.
Toate aceste modalități au ca scop, spune Searls, subminarea încrederii în fiabilitatea propriei reacții afective și a propriei percepții asupra realității exterioare. Motivul principal al efortului de a-l înnebuni pe celălalt este perpetuarea unui mod de relaționare simbiotică, adică o relație unde nu există separare între cei doi, și a beneficiilor ce decurg din aceasta. Din păcate, victimele gaslightingului sunt supuse acestui tip de abuz încă din copilărie. Ele ajung să perpetueze acest tip de dinamică și în relațiile din viața adultă, cu consecințe deosebit de dureroase pentru integritatea lor psihică și adaptarea la realitate.
Rămâi conectat la gândirea psihanalitică!
Prin abonare, ești de acord să primești emailuri cu articole și reflecții psihanalitice.
