Ce ne spune psihanaliza despre uciderea femeii din Minneapolis, în timpul unui raid al agenților de imigrări
Ne poate spune multe, dar evenimentul și, mai ales, reacția președintelui Trump, pe mine m-au dus cu gândul la un concept foarte grăitor al lui Paul-Claude Racamier numit “pact incestual’. In evenimentul din Minnesota, avem de-a face cu un pact incestual al puterii, în același timp cu sacrificiul (și sacrificarea) victimei.
Pactul incestual reprezintă un acord inconștient, nerostit, între membrii unui sistem de putere, prin care anumite adevăruri nu trebuie formulate, iar anumite acte nu trebuie simbolizate ca violență. În cazul de față, discursul autorității politice care declară actul agresorului drept „legitimă apărare” funcționează ca act de consfințire a pactului. Pe acest tărâm, ți se dictează ce poate fi gândit și spus și ceea ce trebuie pus sub tăcere și chiar exclus a fi gândit, simbolizat.
În economia pactului incestual, sistemul nu își poate asuma propria agresivitate fără riscul dezorganizării. De aceea, agresivitatea este deplasată și proiectată asupra victimei, ea e cea care „a provocat”, „a amenințat”, „a încălcat ordinea”. Prin urmare, victima e vinovată, iar moartea nu e decât e o consecință logică a vinovăției. Violența este astfel legitimizată și încurajată.
Racamier descria incestualul făcând referire nu la incestul din actul sexual, ci la un climat psihic și relațional confuzional, în care diferențele fundamentale sunt anulate, iar separarea dintre subiecți devine imposibilă. Este un concept structural, nu unul comportamental și trimite la o organizare psihică perversă. În pactul incestual al puterii, autoritatea instituțională se comportă ca o figură parentală care nu poate fi pusă sub semnul întrebării pentru că asta ar amenința întregul edificiu psihic al grupului. A numi violența drept violență ar însemna recunoașterea unei agresivități originare a autorității, acceptarea faptului că legea poate ucide abuziv si pierderea iluziei unui părinte simbolic protector. De aceea, adevărul este sacrificat, victima ajungând să fie blamată în locul agresorului.
! Pactul cere tăcere, loialitate și suspendarea gândirii critice. Cei care refuză pactul sunt percepuți ca trădători, destabilizatori, amenințări la adresa ordinii. Exact cum copilul care spune adevărul despre abuz este adesea exclus din familie. !
La nivel colectiv, sacrificiul are o funcție de coeziune a grupului. Uciderea victimei urmată de discursul care o culpabilizează, permite grupului să evite confruntarea cu propria violență, negând-o. Totodată, se evită confruntarea cu fragilitatea tot mai destabilizatoare a legăturilor sociale. Victima devine astfel purtătoarea angoasei colective, ecranul pe care este proiectat tot răul individual și colectiv și reprezintă prețul plătit pentru menținerea unei ordini simbolice fictive.
Aceasta este una dintre cele mai vechi forme de organizare psihică a grupului în care unul moare pentru ca ceilalți să nu fie obligați să știe.
Partea foarte gravă este că organizarea de tip incestual anulează legea simbolică. Paradoxal, chiar în numele legii, legea simbolică este anulată. Când autoritatea declară „legitimă apărare” denaturând flagrant faptele, ea nu mai funcționează ca instanță a diferenței și limitării, ci ca instanță omnipotentă care decide retrospectiv ce înseamnă viață legitimă și ce omor e îndreptățit să fie comis.
În final, pactul incestual al puterii produce un efect psihic major: interzicerea doliului. Dacă victima este vinovată, ea nu poate fi jelită. Dacă agresorul e sprijinit în fapta sa, nu poate fi confruntat și deci nu poate plăti. Grupul rămâne astfel blocat într-o stare de îngheț afectiv, iar trauma se transmite mai departe, neelaborată. Sau deschide ochii, și încep revoltele care ar putea schimba ceva pe bune.
Rămâi conectat la gândirea psihanalitică!
Prin abonare, ești de acord să primești emailuri cu articole și reflecții psihanalitice.
