În această ședință de terapie, doamna M. amintește, în treacăt, ca și când ar fi ceva lipsit de importanță, despre tendința ei irațională de a întreține o relație cu un bărbat despre care simte că nu-i face bine. Se regăsește mereu in același scenariu în care îl ascultă minute în șir cum “își plânge de milă” și “varsă” asupra pacientei un conținut care o încarcă mult. În plus, atunci când vine randul ei să exprime ceva din ea, el nu arată deloc interes sau arată un interes superficial, după care își reia tirada. Cu toate acestea, ea nu poate opri aceste interacțiuni și nici nu le poate limita în vreun fel, ca și când simte că, dacă ar face asta, ceva în interiorul ei s-ar rupe definitiv.
Recunoaște că a adresat problema către ChatGPT, acest nou terapeut de serviciu, și că direcția indicată de el a fost legată de nevoia inconștientă a femeii de a căuta bărbați indisponibili. Nimic nou pentru ea. Povestește apoi cum roboțelul analizează meticulos problematica și concluzionează că în interacțiunile descrise mai sus e vorba despre un fel de dependență față de niște trăiri puternice pe care le poate deplasa. Spre binele ei. Cu alte cuvinte, se poate debarasa de ceea trăiește în relația cu bărbatul dar îi face rău, înlocuind cu activități care să suscite aceeasi intensitate emoțională, dar care să n-o mai rănească. Urmează o perioadă în care urmează sfaturile.
În ședință, se concentrează îndeosebi să povestească aceste acțiuni de mobilizare care au adus o ameliorare, dar, aș adăuga, mai ales o liniștire și un sentiment foarte prețios că iei în stăpânire ceva ce simțeai că nu poți stăpâni.
Terapeutul (omul, de data asta) o ascultă și se gândește. Mai întâi, pune în cuvinte această legătură: femeia caută să se debaraseze de ceva din relația cu bărbatul în discuție și să înlocuiască cu altceva. Apoi, întreabă, mai mult retoric, pentru că e ceva ce a tot revenit de-a lungul timpului în terapia ei, în ce altă relație a simțit aceeași dinamică. Încurcată, spune că a simțit ceva asemănător în relație cu cea mai bună prietenă. Ceva condițional. Mai departe, terapeutul spune: “Cineva care vorbește întruna, dar care nu pare interesat cu adevărat de ceea ce aveți dv. de spus.”
În acest moment, o asociere foarte sensibilă și dureroasă (iată afectul atât de mult evitat și căutat în același timp) țâșnește. Exact la fel se întâmplă când vorbește la telefon cu mama ei. Era conștientă mereu, dar doar acum a putut face această legătură atât de semnificativă pentru ea. Iată cum sentimentul că ceva s-ar rupe definitiv în ea dacă ar pune limite are legătură nu doar cu acest bărbat, ci cu un altcineva. Asocierile curg… Emoțiile sunt (re)trăite și exprimate. Aici, în relație cu terapeutul. Nu mai caută să fie evitate, nici înțelese rațional, nici înlocuite.
Așa se construiește într-o psihoterapie. Un firicel care mijește, aparent dintr-un detaliu nesemnificativ, uneori după mult timp și după un laborios travaliu interior. Nu epifanii, nu conștientizări bombastice la minut așa cum e la modă acum să se mintă.
Rămâi conectat la gândirea psihanalitică!
Prin abonare, ești de acord să primești emailuri cu articole și reflecții psihanalitice.
