Lucrand cu grupuri de copii in gradinite si scoli din Bucuresti, aud adesea din partea educatorilor, a ingrijitorilor sau chiar a parintilor diagnostice psihiatrice puse in dreptul unor copii care manifesta anumite simptome. Exista o preocupare tot mai accentuata de supradiagnosticare, de inscriere a unor tipare comportamentale intr-o grila, intr-o schema simptomatica menita sa domoleasca anxietatea adultului in fata unui copil in suferinta cu care nu stie ce sa faca. Vedem adesea cum, de pilda, copii care nu sunt atenti la scoala si se misca in banca sunt numiti, imediat, copii cu ADHD. Sau copii de 3-4 ani care nu vorbesc si nu par interesati sa se joace cu alti copii sunt diagnosticati de catre educatori cu autism. Copilului caruia i s-a pus o eticheta psihiatrica va trebui sa traiasca vreme indelungata cu stigma si povara etichetarii.
Abordam in articolul de astazi un subiect sensibil, cel al diagnosticarii gresite la copii. Vom vorbi indeosebi despre diagnosticul pus de adultii din preajma copilului care il ingrijesc si nu despre diagnosticul pus de specialistul in sanatate mintala. E foarte important ca parintii copiilor care cred, din diverse motive, ca micutul lor sufera o tulburare psihica, sa consulte pediatrului, apoi psihiatrul si psihologul pentru copii. Doar specialistii in sanatate mintala sunt in masura sa aprecieze daca exista sau nu manifestari patologice la un copil si sa ofere tratamentul adecvat.
Diagnosticarea la copii, intre nevoia de linistire a anxietatii si neputinta trezita in adult
Sa ne gandim la nevoia adultului de a incadra copilul cu o suferinta psihica sau cu dificultati in dezvoltare intr-o schema diagnostica. Aceasta nevoie reflecta, pe de o parte, o modalitate de linistire a anxietatii produse de un comportament cu care nu suntem familiari si in fata caruia nu stim cum sa reactionam. Putem simti ca micutul din fata noastra se afla intr-o dificultate, dar nu stim cum il putem ajuta si adesea simtim ca autoritatea noastra, a adultilor, in fata acestor copii paleste deodata. Un copil foarte energic care pare mereu cu gandul in alta parte, care nu asculta de parinti si care se manifesta agresiv fata de colegi este un copil care trezeste in adultul care il ingrijeste o serie de sentimente contradictorii, de la mila, furie, dezamagire, rusine sau disperare. A-l eticheta pe un astfel de copil cu ADHD inseamna ca problemele lui au primit un diagnostic si, prin urmare, responsabilitatea noastra asupra lui scade. Diagnosticul legitimeaza, deasemenea, sentimentele puternice de furie si agresivitate pe care adultul le experimenteaza in fata unui copil care nu asculta, care sfideaza pe ingrijitori sau manifesta violenta. Un diagnostic are puterea de a pune un zid de despartire intre cel diagnosticat si cel care diagnosticheaza, cu care se afla intr-o relatie de atasament. De multe ori, el blocheaza gandirea si reflectia asupra cauzelor care au dus la aparitia comportamentului nedorit si ne impiedica sa vedem ca, de fapt, avem de-a face cu suferinta psihica.
Multe din simptomele care indica suferinta psihica la copil trezesc in adultul ingrijitor sentimente puternice de neputinta. Trezesc reprezentari foarte arhaice in care adultul retraieste propria dependenta fata de parinti si starea de neputinta in care se afla atunci cand el insusi era bebelus. Aceste trairi sunt cu atat mai greu de acceptat si de retrait cu cat copilaria noastra a stat sub semnul respingerii sau al abandonului emotional.
Copilul care nu este atent nu are neaparat ADHD si copilul care nu vorbeste nu inseamna ca are autism: exemple de diagnosticare gresita la copii
Urmarim, in continuare, cateva exemple de diagnosticare gresita la copii. Pe langa aspectele discutate mai sus, diagnosticarea gresita se face si pentru ca unele simptome ne duc cu gandul automat la unele tulburari.
1. Neatentie = ADHD
Adesea, copilul care nu este atent la scoala este suspectat de ADHD. Tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atentie cuprinde, intr-adevar, intre carateristicile sale si capacitatea scazuta a copilului de concentrare si atentie. In aceeasi masura insa, un copil care nu este atent poate suferi de anxietate, tulburare de stres posttraumatica, tulburare obsesiv-compulsiva sau poate avea o tulburare de invatare.
Citeste aici despre copilul neatent si hiperactiv
Anxietatea genereaza ganduri care produc teama si neliniste. La copii, anxietatea genereaza hiperactivitatea, lipsa de atentie si concentrare si chiar agresivitate manifesta.
Un eveniment stresant pentru copil cu potential traumatic cum ar fi moartea cuiva drag, divortul parintilor, schimbarea locuintei sau nasterea unui fratior se manifesta adesea prin diminuarea capacitatii de atentie si concentrare. Un copil care are ganduri care il preocupa mai mult decat grijile sale scolare, in mod evident, nu se va putea concentra la fel ca un copil care nu are asemenea preocupari.
Tulburarea obsesiv-compulsiva se manifesta prin existenta unor ganduri obsesive care nu pot fi controlate si prin existenta unor comportamente compulsive care au rolul de a diminua anxietatea produsa de aceste ganduri. Gandurile obsesive insele au ca efect scaderea capacitatii de atentie si concentrare si, prin urmare, afecteaza activitatile copilului care implica aceasta capacitate.
Adesea, copiilor cu o tulburare de invatare li se atribuie eticheta de “neatent” sau “cu capul in nori”. Un copil dislexic, de pilda, va simti rusine atunci cand doamna invatatoare il va pune sa citeasca in fata clasei. Va prefera mai degraba sa i se spuna ca este un copil neatent decat sa starneasca hohote de ras in randul colegilor sai care nu stiu despre dificultatea in care se afla.
2. Lipsa vorbirii dupa varsta de 2 ani = autism
Cand un copil a trecut de varsta de 2-3 ani si nu vorbeste inca, se crede ca e vorba despre autism. Daca acel copil manifesta si interes scazut fata de cei de varsta lui si ii place sa aseze jucariile una langa alta, nu mai exista nici un dubiu: copilul este autist.
Un copil care nu vorbeste nu are neaparat autism. Poate fi un copil care sufera mutism selectiv. Aceasta este o tulburare care se manifesta prin faptul ca exista anumite medii in care copilul nu foloseste limbajul verbal. Copilul poate vorbi acasa, dar la gradinita sau la scoala nu. De asemenea, poate fi vorba si despre o familie in care s-au vorbit mai multe limbi si copilului ii este dificil sa se exprime verbal. Poate fi vorba, de asemenea, despre un eveniment traumatic din viata copilului la care el a reactionat prin pierderea temporara a capacitatii de a vorbi.
3. Iritabilitate crescuta, lipsa placerii pentru activitati care obisnuiau sa fie placute = depresie
Depresia este confundata adesea cu sentimentele de tristete, cu lipsa de apetit alimentar sau insomniile pe care cu totii le-am experimentat la un moment dat. La copii si adolescenti, iritabilitatea crescuta precum si retragerea sociala duc, de multe ori, in mod eronat, la atribuirea diagnosticului de depresie. Poate fi vorba despre anxietate al carei tablou clinic este asemanator cu cel al depresiei. Sau, daca ne gandim la adolescenti, este vorba despre o etapa definitorie in dezvoltarea lor in care au nevoie sa experimenteze retragerea sociala pentru a se gasi pe ei insisi in activitati solitare. Pot avea conflicte de identitate in care stima de sine sa fie afectata sau sa apara dificultati scolare. Sau pot arata dezinteres fata de familie pentru a-si consolida relatiile de grup, atat de importante in aceasta perioada. Toate aceste caracteristici fac parte din peisajul dinamic si efervescent al adolescentei, fara sa constituie o patologie.
Citeste aici cum se manifesta depresia la copii
In final, incurajez parintii si educatorii sa-i vada pe copiii din fata lor ca pe niste fiinte umane foarte complexe care pot experimenta, in micuta lor existenta, emotii si trairi la fel de complexe. Un diagnostic, chiar daca este gresit sau corect, poate slabi legaturi. Pe cand o viziune dinamica si o inima deschisa care accepta existenta suferintei psihice si care cauta ajutor are capacitatea de a intari legaturile si, prin aceasta, de a-si reafirma iubirea pentru celalalt.
Rămâi conectat la gândirea psihanalitică!
Prin abonare, ești de acord să primești emailuri cu articole și reflecții psihanalitice.
Felicitari!Un articol excelent si adevarat!
Multumesc!