Copilul hiperactiv reprezinta unul dintre cele mai serioase motive de ingrijorare ale parintilor din zilele noastre. Alaturi de autism, hiperactivitatea in forma sa patologica, ADHD (tulburarea hiperactiva cu deficit de atentie), a ajuns la moda, inagduit fie-mi sa spun, intre preferintele de diagnosticare la copii. De cele mai multe ori este vorba, de fapt, despre o supradiagnosticare pusa dupa ureche de educatori, invatatori, persoane de ingrijire ale copilului. Exista tendinta ca unui copil vioi, energic, aflat in febra cautarilor specifica varstei de 4-7 ani sa i se atribuie eticheta de hiperactiv. Copilul care deranjeaza, care nu sta linistit in banca 4-5 ore (dar cum ar putea sa stea un copil linistit atata timp cand se afla la varsta in care nevoia lui de a fi in miscare este atat de naturala si de benefica?), care mai raspunde neintrebat este imediat vazut ca fiind hiperactiv.
Copilul hiperactiv este adesea numit astfel pentru ca este un copil care “sufera” de… copilarie
Cu cat accesul la informatie a crescut, cu atat a crescut si anxietatea parintilor si a persoanelor care ingrijesc copiii. Exista o preocupare nefireasca si permanenta ca un copil sa fie normal, sa fie supus, sa nu supere, sa nu deranjeze, sa aiba rezultate excelente la scoala, sa practice dans, gimnastica, aikido si pictura in acelasi timp, sa doarma la pranz, sa fie cuminte si sa nu simta niciodata ca se plictiseste. Daca ne uitam mai atent la acest fenomen descoperim ca insasi societatea de astazi impinge copiii catre o forma de hiperactivitate. Copilul mereu ocupat cu parinti la fel de ocupati, copilul care nu mai are timp de joaca pentru ca are zilnic, pe langa scoala, ore de engleza, pian si sah, copilul care e privat de copilarie de la varste atat de fragede este un copil care nu a avut suficient timp fizic si spatiu psihic sa digere, sa elaboreze si sa integreze afectele puternice care insotesc fiecare etapa in dezvoltare.
Copilul hiperactiv este adesea numit copil agitat, nervos, incapatanat , neatent pentru ca el “sufera”, pur si simplu, de copilarie. Destigur, este vorba de o exprimare ironica pentru ca nu s-a intalnit vreodata un copil care sa fie patologizat doar pentru simplul fapt ca este copil si se poarta ca atare.
Copilul hiperactiv: identificare si simptome
Chiar daca tendinta de supradiagnosticare a hiperactivitatii la copii a crescut semnificativ, tulburarea de hiperactivitate si deficit de atentie exista. Nu este vorba despre o energie debordanta si o asa-numita incapatanare, ci este vorba despre lupta continua a copilului stapanit de o activitate frenetica, impulsiva si incontrolabila. Copilul hiperactiv se afla intotdeauna intre nevoia de a fi intr-o permanenta miscare, haotica de cele mai multe ori, si incapacitatea sa de concentrare si de mentinere a atentiei intr-o sarcina data. Aceste probleme ajung sa invalideze viata copilului acasa, la scoala si in relatiile sale cu alti copii sau adulti.
Copilul hiperactiv are un sistem nervos imatur si hipersensibil. El nu poate discrimina intre stimuli, asa incat nu reuseste sa ramana concentrat asupra unor stimuli si sa-i ignore pe altii. Creierul lui nu are capacitatea de a restrictiona impulsurile inutile, iar activitatea lui motrica pare sa indice mai degraba o descarcare nervoasa necontrolata. Aceasta hipersensibilitate la stimuli il face pe copilul hiperactiv sa raspunda, de pilda, de fiecare data cand cineva bate din palme. Un copil angajat intr-o activitate nu va raspunde stimulilor exteriori decat o data sau de doua ori. In schimb, un copil hiperactiv va raspunde stimulilori de fiecare data cand acestia vor fi emisi. Consecinta va fi o capacitate foarte diminuata a atentiei si concentrarii care afecteaza vizibil progresul scolar.
Sa intelegem hiperactivitatea…
Copilul care sufera de hiperactivitate nu este un copil incapatanat si neascultator care nu reuseste sa indeplineasca sarcinile scolare pentru ca este obraznic si neatent. Este un copil care efectiv nu pare sa realizeze daca esueaza intr-o sarcina, miscarile lui sunt necontrolate, se loveste adesea de obiecte, este impulsiv si cu distractibilitate crescuta. Pe masura ce esueaza, copilul hiperactiv incepe sa se comporte ca si cum emotiile nu se afla in contact cu actiunile sale. Rade zgomotos, plange, alearga necontrolat, pare foarte nelinistit.
Agitatia frenetica prezenta la copilul hiperactiv mascheaza o teama coplesitoare care nu poate fi gestionata. De cele mai multe ori este vorba despre teama de a fi anihiliat, despre teama de moarte. Miscarea continua si haotica reprezinta o descarcare motorie a tensiunii psihice in absenta capacitatii copilului de a transforma prin joc sau vorbire trairile intense de teama si tristete. Hiperactivitatea mascheaza, asadar, depresia.
Citeste despre depresia la copii
Alergarea pana la epuizare, agitatia continua si instabilitatea emotionala sunt mecanisme de aparare impotriva a ceea ce se doreste a fi ascuns, impotriva sentimentelor puternice de tristete si inutilitate si a anxietatii care le insotesc.
Copilul hiperactiv poate fi ajutat cu ajutorul psihoterapiei si al specialistilor in sanatate mintala. Demersul psihoterapeutic il va ajuta pe copil sa capete acces catre acele trairi dureroase pentru el, sa le accepte si sa le elaboreze in cadrul sigur si continator al psihoterapiei. Odata ce copilul va fi elaborat si integrat trairile care au stat ascunse in spatele hiperactivitatii sale, se va simti mai liber si nu va mai fi nevoit sa recurga la aparari care sa-i invalideze viata scolara si relatiile cu ceilalti.
Sursa foto: starkids.co.za
