Copilul care refuza mancarea este un copil care, din cauza acestui comportament alimentar, provoaca mare neliniste parintilor. Exista copii care nu vor sa manance anumite alimente, dar care accepta sa se hraneasca daca li se ofera alternative sau daca parintii insista sa manance. Exista copii care sunt excesiv de restrictivi cu hrana si consuma produse dintr-o gama foarte mica de alimente. Exista si cazul cel mai grav in care copilul refuza mancarea de orice fel. In problemele de alimentatie ale copilului este recomandat ca parintii sa consulte, in primul rand, medicul pediatru. Daca se exclud cauzele medicale pentru refuzul alimentar e bine ca parintii sa consulte un specialist in sanatate mintala, un psihiatru sau psiholog psihoterapeut pentru copii. De multe ori refuzul copilului de a manca are cauze psihice.
Hranitul reprezinta prima forma de comunicare intre bebelus si mama. Odata cu actul de a-si hrani copilul mama ii transmite acestuia nu doar aportul nutritiv de care are nevoie pentru crestere, ci si tandretea, iubirea, oboseala si epuizarea ei. La randul lui, bebelusul aflat la sanul mamei, ii transmite acesteia satisfactia dupa o masa buna, ii zambeste si gangureste. Transmite, totodata, nevoia lui de a fi ingrijit, dar si neputinta si dependenta sa completa de celalalt. Cuplul mama-bebelus invata astfel sa se armonizeze si sa se asculte unul pe celalalt.
Exista mame care atunci cand isi hranesc copilul la san ii canta, ii vorbeste, il dezmiarda. Este un moment de intimitate profunda si de buna-stare pentru amandoi. Exista mame care isi hranesc copilul grabite, care nu privesc bebelusul in timp ce il hranesc la san sau cu biberonul, care se simt foarte obosite sau chiar triste. Toate aceste stari sunt transmise inconstient catre bebelus. Acesta va asocia hranitul cu o senzatie neplacuta si nesatisfacatoare. Mai tarziu, este foarte proabil ca acest copil sa intampine probleme alimentare.
Citeste despre refuzul copilului de a merge la gradinita
Copilul refuza mancarea pentru ca mesele constituie pentru el un mijloc de a dobandi autonomia
Copilul mic oscileaza intre nevoia de a fi hranit (dependenta) si de a se hrani singur (autonomie). Dupa varsta de 1 an, cand copilul incepe sa manifeste primele semne de autonomie, mancarea se poate transforma foarte usor intr-o lupta de putere intre copil si cel care ii ofera hrana. In aceasta situatie, mesele nu mai constituie un moment de comuniune cu celalalt in care hrana este folosita cu rol nutritiv. Mesele devin un fel de recompensa in sine in care fie copilul este cel care isi recompenseaza parintele pentru ca mananca ceea ce acesta ii ofera, fie parintele este cel care foloseste mancarea ca o modalitate de a recompensa copilul. Copilul refuza mancarea cand atmosfera in care se desfasoara mesele devine una foarte apasatoare si a manca nu mai constituie o placere, ci un chin.
Vom puncta, in continuare, cateva situatii in care scopul hranirii este denaturat si mancarea devine o moneda de schimb pentru altceva:
1. Mancarea este folosita ca un mijloc de a castiga afectiunea: “Mai ia o gura pentru mine.”, sau “Gura asta e pentru mine, gura asta pentru tati, gura asta pentru bunica.” Copilul mananca pentru ca i se cere ca astfel sa demonstreze afectiunea pentru cineva apropiat.
2. Mancarea e folosita ca o recompensa: “Daca mananci totul din farfurie, vei primi o ciocolata la final.”, sau “Daca nu mananci felul doi, nu te voi mai scoate astazi in parc.”
3. Mancarea e folosita cu scopul de a linisti anxietatea parintelui: “Trebuie sa mananci tot daca vrei sa fii sanatos!”, sau “Daca nu mananci legumele astea vei ramane mic si slab!”
4. Mancarea e folosita ca un mijloc prin care copilul transmite persoanei de ingrijire ca se afla intr-o dificultate emotionala si are nevoie de ajutor. Este situatia in care copilul refuza mancarea partial sau complet sau cea in care copilul mananca excesiv de mult. Hrana inlocuieste aici nevoia copilului de a fi iubit si de a primi mai multa afectiune si timp din partea parintilor. Copilul care refuza mancarea indica, de asemenea, o dificultate emotionala pe care nu o poate exprima altfel decat prin intermediul refuzului alimentar.
Parintii pot evita conflictele care se creeaza in jurul alimentatiei copilului lasandu-l pe cel mic sa aleaga singur dintr-o varietate de alimente pe care i le pun la dispozitie. Exista si tendinta ca parintele sa considera ca un copil are nevoie de mai multa hrana decat cea pe care cel mic o accepta. Aceasta nevoie este una falsa insa. Un copil va sti singur cand s-a saturat sau cand mai doreste sa manance. In acest caz, copilul refuza mancarea pentru ca a ajuns la satietate. Adesea comportamentul alimentar sanatos este deviat pentru ca parintii insisi transmit copiilor preocuparile lor legate de alimentatie din vremea copilariei lor cand au suferit foamete sau, din diverse motive, au fost subnutriti.
Este important sa stim sa distingem intre mancatul cu scopul de a ne hrani si mancatul din cauze emotionale. De aceea, ca parinti si persoane care au grija de copii, trebuie sa fim atenti intotdeauna la ceea ce hrana constituie, de fapt, atat pentru copil, cat si pentru noi, cei care il hranim. Mancarea se poate transforma usor dintr-o hrana nutritiva intr-o hrana toxica.
Doctorul Brazelton propune in cartea sa “Puncte de cotitura. De la trei la sase ani” cateve sugestii foarte utile privind alimentatia copiilor si diminuarea situatiilor conflictuale intalnite in comportamentul alimentar:
1. Nu-l hraniti pe copil intre mese. Daca doreste o gustare, ar trebui sa fie la fel de regulata si previzibila ca si mesele principale.
2. Nu se mananca in fata televizorului sau computerului.
3. Cu exceptia ocaziilor deosebite limitati timpul acordat mancatului in bucatarie (acest lucru va diminua si timpul pe care il petreceti curatand bucataria).
4. Nu raspundeti la telefoane in timpul mesei; sunt momente dedicate familiei, pentru a fi impreuna fara intreruperi.
5. Lasati copilul sa planuiasca meniul, chiar daca tot va dori sa se razvrateasca.
6. Fiecarui copil i se va da o portie mica din fiecare lucru pe care doreste sa-l manance; intotdeauna poate sa mai ceara o portie.
7. La trei ani, permiteti-i copilului sa manance cu degetele sau cu lingura, dar ramaneti realisti cu privire la maniere; se va plia pe cerintele voastre mai tarziu.
8. Daca are o aversiune evidenta pentru unele mancaruri ele pot fi eliminate, dar nu le substituiti cu altceva deoarece veti deschide calea unor lupte viitoare.
9. Ar trebui sa nu existe discutii referitoare la faptul ca a mancat sau nu copilul.
10. Nu abordati punitiv! “Bineinteles ca ti-e foame. Nu ti-ai mancat fasolea.” O sa-si dea seama si fara voi ca acesta este motivul pentru care ii este foame.
11. La sfarsitul unei mese copioase, toata mancarea este stransa. Fara negocieri.
12. Desertul este concluzia unei mese satisfacatoare, nu un premiu pentru ca “am mancat ce a vrut mami sa mancam.”
(Puncte de cotitura. De la trei la sese ani. Dezvoltarea emotionala si comportamentala a copilului tau., de T. Berry Brazelton si Joshua D. Sparrow, Editura Fundatiei Generatia, 2008, Bucuresti)
Cand copilul refuza mancarea in ciuda incercarilor parintilor de a afla si elimina cauzele care stau la baza acestui comportament, el trebuie indrumat catre psihologul pentru copii in vederea psihoterapiei.
Sursa foto: kikn.com