Sindromul impostorului sau de ce iti sabotezi reusitele

Am vorbit in ultimele articole despre cateva din modalitatile inconstiente prin care ajungem sa ne autosabotam. Unul dintre ele facea referire la mecanismul refularii prin care indepartam din constiinta acele amintiri sau afecte dureroase, in incercarea de a ne proteja impotriva suferintei psihice. Apoi am vorbit despre atitudinea de autosuficienta, despre acel “pot si singur” care, uneori, este mai pagubos pentru sanatatea noastra psihica decat ne-am imagina la o prima vedere. Astazi ne vom apleca atentia asupra unui alt mecanism prin care ajungem la autosabotare. Este vorba despre ceea ce se numeste sindromul impostorului.

Ce este sindromul impostorului?

Sindromul impostorului reprezinta o constelatie psihica inconstienta care se caracterizeaza printr-o incapacitate de asumare si interiorizare a succesului personal. Aceasta atitudine se refera la tendinta de a nega sau de a ridiculiza orice reusita personala, aceasta fiind resimtita fie ca “noroc”, fie ca “pura intamplare”, fara atribuirea meritelor si eforturilor personale. Persoana care sufera sindromul impostorului nu se poate bucura de un succes, sau se bucura pentru foarte putin timp, simtind ca ceea ce obtinut este rezultatul unei imposturi, a unei inselaciuni. Este un mecanism foarte complicat, subtil si puternic conflictual: pe de-o parte persoana isi doreste mult sa obtina succesul si investeste multa energie psihica in atingerea acestui scop. Pe de alta parte, cand scopul este atins, el nu doar ca devine brusc dezinvestit, ci apare sentimentul de stranietate, de inadecvare in raport cu dorinta initiala. Altfel spus, reusita, odata obtinuta, nu produce placere si satisfactie, ci o detasare afectiva insotita de o atitudine care, pusa in cuvinte, ar suna

parca nu eu am fost cel care am reusit. Si daca totusi eu am fost acela, asta s-a intamplat pentru ca am avut noroc, nu pentru ca as fi meritat.

Succesul nu este vazut ca o consecinta naturala a efortului, perseverentei si meritelor personale, ci este atribuit hazardului.

Dinamica intrapsihica a sindromului impostorului sau de ce succesul personal nu aduce implinire

Sindromul impostorului reprezinta o reactie automata care implica un clivaj in interiorul personalitatii si care se afla in stransa legatura cu o imagine de sine extrem de fragmentata si fragila. In timp ce persoana se straduieste sa obtina ceea ce doreste si isi imagineaza ca daca va obtine acel lucru/job/relatie etc. se va simti valoros si admirat, atingerea obiectivului nu are efectul asteptat, ci, dimpotriva. Persoana se simte golita pe interior si devine suspicioasa in legatura cu succesul, atribuindu-l unor factori pur exteriori. Este un cerc vicios in care bucuria reusitei este in permanenta umbrita de sentimente de rusine, inadecvare sau autocritica.

Sigur ca ne intrebam cum apare o astfel de dinamica psihica in sindromul impostorului si cum ajunge ea sa se consolideze in personalitatea adulta. Raspunsul are legatura cu mediul de crestere timpuriu si cu relatia cu persoanele de atasament. Nevoile de baza ale unui copil mic cuprind si nevoia de a fi vazut, admirat, apreciat pentru ceea ce este el, pentru gesturile sale spontane si creativitatea sa. Un copil are nevoie sa fie apreciat pentru ceea ce este el, nu pentru ceea ce devine ca urmare a proiectiilor parintilor asupra lui. Implinirea acestei nevoi va crea un sentiment de continuitate interna care se va structura ulterior intr-o stima si imagine de sine bune. Exista insa si alte doua destine ale acestui tablou:

• Copilul va fi mai degraba criticat, judecat, anulat in gesturile sale spontane decat vazut, admirat, incurajat. Efectul va fi o retragere a celui mic si o consolidare a sentimentului ca nimic din ceea ce este el nu este suficient de bun sau ca nimic din ceea ce face face nu este suficient de bine pentru a primi iubirea persoanei de atasament. In acelasi timp, orice reusita va fi interiorizata ca o incercare de a primi iubirea si admiratia celuilalt, ca si cand doar o reusita ar putea crea o legatura cu celalalt: “daca fac asta, daca obtin cealalta, daca sunt cel mai bun, voi fi vazut, admirat si iubit”. De aici apare sentimentul de goliciune sufleteasca si inadecvare pentru ca persoana nu este iubita pentru ceea ce este ci pentru ceea ce obtine, pentru succesele sale.
• Copilul e supraapreciat, supravalorizat si suprastimulat in incercarea parintelui de a mentine o imagine idealizata asupra copilului. Si in aceasta situatie, copilul nu este iubit pentru ceea ce este el in realitate, ci pentru o imagine proiectata asupra lui. E posibil ca efectul proiectiei sa fie identificarea copilului cu un sine grandios si idealizat, in care, la fel, succesul, omnipotenta si mentinerea idealizarii este singura modalitate de relationare cu celalalt. In viata adulta, aceasta persoana poate experimenta sentimente de insatisfactie legate de un succes care, desi puternic investit initial, odata atins, este devalorizat: “am obtinut asta pentru ca meritam, dar acum nu ma pot bucura de reusita”. Aici sentimentul de vina e inlocuit mai degraba de un sentiment de triumf – “am reusit pentru ca merit!”, dar, nici in acest caz, stima de sine nu este mentinuta si succesul nu produce satisfactie.

Aceste doua situatii posibile pot sta la baza incapacitatii de a simti satisfactie in legatura cu un succes meritat.

Multi oameni cauta ajutor in incercarea de a vindeca si depasi suferinta psihica generata de sentimentul de impostura pe care il experimenteaza. Recomandarile care tin de vointa si care incurajeaza controlul constient al afectelor pot functiona pentru un timp. Rational, persoana intelege ca succesul este meritul sau, insa dificultatea consta in incapacitatea de a se bucura pe deplin de el. Sentimentele de critica, umilinta, rusine sunt adanc inradacinate. Teama de a fi criticat sau judecat e mai veche decat intelegerea rationala ca succesul chiar ti se datoreaza. Aici e vorba de niste reglaje inconstiente foarte fine care nu pot fi schimbate cu citate motivationale, iar forta vointei nu e de ajuns. E nevoie de o noua relatie in care persoana sa poata contine, explora si chiar retrai afecte dureroase si vechi, dar care, acum, sa poata lua alt destin decat cel din copilarie.

Sursa foto: zoho.com