Atacurile de panica: ce sunt si cum se manifesta
Atacurile de panica reprezinta unul dintre cele mai intalnite motive pentru care cineva hotaraste sa intre intr-o psihoterapie. Atacurile de panica, prezente atat in randul barbatilor cat si al femeilor, sunt asociate adesea cu o veritabila boala psihica datorita intensitatii crescute de anxietate pe care persoana o traieste in timpul unui atac de panica si a disconfortului fizic accentuat. In acelasi timp, atacurile de panica se confunda uneori cu o boala organica, fiziologica din cauza simptomelor somatice pe care le implica. Atacurile de panica pot aparea in fiecare zi, sau mai rar, o data la cateva luni sau la cativa ani. Cineva poate suferi un atac de panica dimineata, la altcineva criza se poate manifesta in timpul zilei, seara, sau in somn. Oricare ar fi frecventa atacurilor si momentul declansator exista intotdeauna o stare de teroare incontrolabila asociata unui sentiment iminent al pericolului. Asadar, atacul de panica este o criza foarte puternica de anxietate care dureaza intre 3 si 10 minute, in care persoana afectata prezinta anumite simptome fiziologice in timp ce, din punct de vedere psihologic, traieste sentimentul unei terori persecutorii extreme. De cele mai multe ori atacurile de panica apar subit, din senin, fara ca individul sa poata face intotdeauna legatura constienta intre criza sa de panica si ceea ce a provocat-o. De fapt, ceea ce face un atac de panica sa se manifeste intr-o maniera repetitiva si incontrolabila este tocmai sursa inconstienta a cauzelor sale, a motivelor care l-au provocat.
Cititi si Insomnia si cosmarurile: cand psihoterapia te ajuta sa visezi din nou
Simptomele fiziologice prezente in atacurile de panica includ dificultati de respiratie si senzatia de “nod in gat”, dureri in piept sau asa-numita “gheara la inima”, greata, hiperventilatie, tahicardie, cresterea pulsului, transpiratie excesiva si frisoane, vertij (ameteala puternica), amorteala a corpului, senzatia de lesin sau de pierdere a controlului. Psihic, persoana traieste o frica foarte mare in care predomina senzatia de slabiciune, de pierdere a controlului si sentimentul ca se va intampla ceva catastrofic. De multe ori, intr-un atac de panica, cel care sufera traieste sentimentul foarte real ca va muri si teama asociata acestui sentiment. Prin urmare, tulburarea de panica este foarte invalidanta si provoaca mare disconfort si mare suferinta psihica. Invalidanta pentru ca atacul de panica nu asteapta ca individul sa ajunga acasa, intr-un loc protejat, ci el se poate manifesta pe strada, in metrou, la birou, la facultate, oriunde.
Atacurile de panica sunt asociate si cu depresia, anxietatea sau insomnia. Exista atacuri de panica in randul adolescentilor sau al adultilor, barbati sau femei. Unele femei sufera atacuri de panica gravide fiind, in timpul sarcinii, altele dupa ce au nascut.
Simptomele somatice prezente in manifestarea unui atac de panica fac persoana in suferinta sa caute insistent ajutorul medicului si sa isi faca numeroase analize, in nevoia de a gasi cauzele suferintei sale. Faptul ca rezultatele analizelor nu indica o afectiune organica duc persoana intr-o disperare si mai acuta si ii creeaza senzatia ca suferinta sa nu are remediu. Din fericire, atacurile de panica se vindeca. Tratamentul psihoterapeutic este eficient in tratarea acestei tulburari si implica, pe de-o parte, ajutorul oferit pacientului pentru a intelege cauzele temerilor sale si de a le controla. In acelasi timp, relatia terapeutica faciliteaza construirea si intarirea unui Eu care sa faca fata presiunilor psihice interne si externe.
Atacurile de panica: o intelegere psihanalitica
Atacul de panica se diferentiaza de fobii prin aceea ca fobiile au un obiect (fobia de avion, de spatii inchise, de serpi, de insecte, fobia sociala etc.). Atacul de panica nu presupune o anxietate extrema traita in raport cu un obiect definit, ci o anxietate fara obiect, una difuza. Este adevarat totusi ca, intr-un atac de panica, persoana poate experimenta sentimentul terifiant ca, de pilda, avionul chiar se va prabusi, liftul chiar va cadea in gol, moartea chiar va veni in urma unui infarct etc. Psihanalistul Franco de Masi numeste aceasta stare mentala una micro-deliranta pentru ca urmeaza, intr-o masura, traiectoria unui delir. Aceasta anxietate puternica nu poate fi anulata chiar daca, uneori, poate fi controlata prin tehnici specifice. In acelasi timp, pacientul adopta o atitudine evitanta, incercand sa se tina departe de orice spatiu fobic sau de orice asociere mentala care ar putea declansa un nou atac.
Originile atacurilor de panica trebuie cautate in perioada infantila timpurie in care bebelusul se afla intr-o stare completa de neputinta si de dependenta fata de mama sau de persoana care il ingrijeste. Aceasta stare este una de fuziune cu figura materna, fuziune care inlesneste supravietuirea si cresterea sugarului. In aceasta perioada nu exista o diferentiere intre Eu si non-Eu, bebelusul confundandu-se cu mama sa si cu ceea ce vine din partea ei. Odata cu hrana fizica pe care mama o daruieste copilului, vine si o hrana pe care o putem numi psihica, o hrana care inseamna toate emotiile pe care le simte si le experimenteaza mama in relatie cu noul nascut. Bebelusul, la randul sau, cu ajutorul identificarilor primare cu mama, reuseste sa isi formeze schita unui Eu si sa inceapa sa dobandeasca astfel simtul realitatii. Daca lucrurile vor merge bine in aceasta prima etapa de viata, copilul va reusi sa depaseasca anxietatile primitive si sa treaca in urmatoarea etapa a dezvoltarii. Succesul sau esecul acestei etape foarte timpurii este dat de felul in care mama reuseste sa se adapteze nevoilor fizice si emotionale ale bebelusului.
Cititi si Despre copiii neiubiti ai mamelor cu rani narcisice
Atacurile de panica vorbesc despre introiectia unei mame care nu a fost capabila sa se descurce cu manifestarile somatice ale bebelusului fara ca ea insasi sa se simta anxioasa. Exista bebelusi care tipa, plang, care vomita hrana ingerata, care manifesta o serie de tulburari somatice, fara sa existe cauze fiziologice. Aceste manifestari exprima de cele mai multe ori o suferinta psihica a sugarului traita in relatie cu mama sa. Mama, la randul ei, se poate simti deprimata, sau foarte anxioasa, speriata de felul in care arata sau se poarta bebelusul. Poate avea temeri in legatura cu refuzul copilului de a suge la san, sau cu somnul acestuia, orele de masa etc. Unele mame se simt atat de coplesite de anxietate incat le este teama ca nu cumva copilul sa moara in somn. Se trezesc de multe ori in fiecare noapte pentru a verifica daca totul este in regula cu bebelusul. Toate aceste stari sunt transmise, inconstient, copilului. La randul sau, sugarul vine cu spaime proprii, arhaice, angoase pe care le-am eperimentat cu totii in primele luni ale existentei noastre. Daca mama nu reuseste, din diverse motive, sa ia frica bebelusului in interiorul ei, s-o digere psihic si sa ii redea copilului un continut metabolizat al fricilor sale, copilul nu vafi capabil sa-si construiasca un filtru psihic care sa tina la distanta amenintarile interne si externe.
In timpul atacurilor de panica se observa lipsa acestui filtru psihic de care vorbeam mai devreme. Pare ca in psihicul persoanei exista o bresa prin care toata anxietatea catastrofica iese la suprafata. Incapacitatea de a contine spaima reprezinta nucleul unui atac de panica.
Adesea, atacurile apar in ceea ce se numeste criza varstei mijlocii, cand propriile idei si constructii mentale despre frumusete sau succes se clatina. Vorbim aici despre riscul de colaps al unei organizari narcisice care trimite la o etapa primitiva a vietii in care vechi conflicte si vechi tipare de relationare sunt reactivate. Psihoterapia atacurilor de panica presupune facilizarea drumului catre aceste rani vechi si vindecare lor cu ajutorul unui nou tip de relatie, relatia terapeutica.
Sursa foto: http://myreiki.it
