Stima de sine scazuta si cauzele inconstiente ale autocriticii

Stima de sine scazuta si autocritica sunt doua dintre cauzele invalidante care stau in calea cresterii personale si care constituie o sursa importanta de suferinta psihica pentru care oamenii cauta ajutor psihoterapeutic. Eforturile de a gandi pozitiv, de a te iubi pe tine insuti asa cum esti s-au transformat in zilele noastre in niste cuvinte goale, in niste imperative imposibil de indeplinit pentru omul haituit de sentimente de depreciere fata de sine. Mesajele frumos ambalate de autoacceptare, autoapreciere si iubire de sine sunt intoxicate de ideea ca realitatea nu este in sine frustranta, ca tu singur esti in controlul a tot si a toate si ca daca gandesti pozitiv vei sta departe de sentimentele depresive, de neputinta, de furie, de frustrare. Mai mult, ideologia gandirii pozitive ignora existenta inconstientului, a acestei forte intunecate din fiecare dintre noi care, adesea, ne dicteaza mare parte din viata. Gandirea pozitiva nu ia in calcul faptul ca stima de sine scazuta, autocritica, autoreprosurile sau chiar ura de sine nu tin de o slabire a vointei individului incapabil sa isi insuseasca un mod idealizat de a se vedea pe sine si pe ceilalti. In timp ce puterea vointei si eforturile constiente sunt declarate ca fiind singurele parghii de care atarna fericirea si implinirea personala, multi dintre noi se simt tot mai deprimati, tot mai incapabili sa traiasca o viata implinita, sunt tot mai autocritici si autopunitivi. Ce este si mai chinuitor este faptul ca astfel de sentimente sunt impartasite de persoane competente, muncitoare, atente si responsabile. Ii putem condamna pe acesti oameni care, in ciuda eforturilor constiente de a gandi pozitiv, nu reusesc acest lucru?

Sunt de parere ca gandirea pozitiva si toate retetele derivate din aceasta reprezinta un simptom al societatii capitaliste in care traim si arata un mod simplist de a intelege natura si cauzele suferintei psihice. Cred, de asemenea, ca sentimentele de inferioritate, stima si imaginea de sine scazute, precum si tendinta catre autocritica si autodepreciere isi au radacinile in inconstient. Iar atata vreme cat nu vor ajunge sa fie constientizate, vor domina destinul personal. Asadar, propun ca in articolul de astazi sa ne uitam impreuna la cateva din cauzele inconstiente ale stimei de sine scazute si ale autocriticii.

Cititi si Gandirea pozitiva dauneaza grav sanatatii mintale

Stima de sine are legatura cu felul in care ne percepem pe noi insine, are legatura cu propria imagine despre noi insine. Aceasta imagine poate fi una gonflata sau, dimpotriva, una diminuata, scazuta. Trebuie sa stim, inca de la inceput, ca stima de sine isi gaseste radacinile in copilaria mica, in interactiunile cu persoanele semnificative. Altfel spus, imaginea pe care ne-o vom fi creat despre noi insine are legatura, intr-o prima faza, cu natura relatiei pe care am avut-o cu cei apropiati, cu parintii nostri. Apoi, aceasta relatie semnificativa dintre copil si parinti se ramifica, se imbogateste, depaseste mediul familial si intalneste o noua dimensiune, dimensiunea sociala. Cuvintele, gesturile, interdictiile adultului semnificativ, interactiunile afective inconstiente dintre copil si parinti, apoi normele si principiile sociale si culturale, toate se vor aseza in experienta subiectiva a individului si in felul lui de a se vedea pe sine si lumea exterioara. Aceste interactiuni incipiente vor fi interiorizate si isi vor pune o amprenta personala in psihicul fiecarui individ. Din aceasta perspectiva, stima de sine scazuta si autocritica sunt consecinte ale interiorizarii unei voci extrem de critice si de punitive. Daca in copilaria mica aceasta voce era una exterioara, spre varsta de 4 ani copilul o interiorizeaza si o transforma in asa fel incat ea devine o instanta psihica de sine statoare si va face parte, din acest moment, din personalitatea individului.

Lipsa increderii in sine sau o stima de sine scazuta constituie, de asemenea, aparari impotriva sentimentelor de vulnerabilitate. Teama de a fi respins sau criticat trezesc emotii atat de dureroase intr-o persoana incat, inconstient, se protejeaza de experimentarea acestor afecte prin autocritica si autodepreciere. In aceasta logica inconstienta este mai usor de indurat sa ma critic pe mine insumi, sa ma devalorizez decat sa simt teama de a fi criticat sau respins de altcineva. E ca si cand, prin autodeprecierea luata in doze mici in fiecare zi, cresc rezistenta si totodata toleranta la reprosurile, criticile, dezamagirile pe care le anticipez ca vor veni din exterior.

Autodeprecierea si autocritica au legatura cu dispretul pentru imperfectiune si cu idealizarea. Idealizarea este un mecanism psihic prin care se neaga caracterul frustrant al realitatii si care intareste o viziune omnipotenta in care totul este posibil. De exemplu, idealizarea ma va impinge sa cred ca daca voi dori sa invat sa cant la un instrument voi reusi acest lucru imediat si, nu doar ca voi reusi, ci voi ajunge cel mai bun muzician. Sigur ca acest lucru e imposibil si nu tine cont de realitatea faptului ca invatarea presupune timp, exercitiu, repetitie si multa frustrare. Si chiar daca voi fi invatat sa cant, asta nu inseamna ca voi deveni automat cel mai bun din domeniul meu, nu inseamna ca voi atinge perfectiunea. Idealizarea inconstienta se transforma in autodevalorizare si autocritica astfel: “nu sunt suficient de bun si de aceea nu am reusit sa invat sa cant la pian intr-o saptamana” sau “daca exersam mai mult, mult mai mult, as fi putut deveni pianist de talie mondiala in mai putin de 1 an”. Din aceasta perspectiva, in spatele stimei de sine scazute putem ghici dorinta de perfectiune care trimite intotdeauna la omnipotenta. Vom spune ca doar un copil mic are o astfel de gandire magica in care crede ca poate deveni rege intr-o clipita. Ce legatura exista intre acest aspect si adultul care se indoieste nu de propriile capacitati de a deveni rege, ci se indoieste de propriile capacitati de a merita si de a gasi un job mai bun? Legatura, desigur, este una contraintuitiva, insa un raspuns valid poate fi acela ca, in inconstient, nu exista diferenta intre ce e copilaresc si ce e matur, iar dorinte si atitudini contrarii coabiteaza bine-mersi. Inconstientul reprezinta rezervorul in care se gaseste tot ce e mai infantil, tot ce e mai primitiv in intreaga fiinta umana. Iar omnipotenta si idealizarea trimit la un mod de gandire magic, specific copilariei.

Increderea scazuta in sine are legatura cu sentimentele inconstiente de invidie. Veti spune, poate, in acest moment al lecturii, ca acest articol incepe sa trezeasca in cititor tot mai multa furie si revolta. Ce legatura ar putea exista intre invidie si faptul ca cineva se simte incapabil, neputincios, defavorizat? Acesti oameni se simt atat de loviti de soarta in suferinta lor incat nimic din ce simt sau exprima nu ar putea trimite la faptul ca ar putea invidia ceva sau pe cineva. Si totusi, analiza, ma refer la procesul psihanalitic despre desfasurararea caruia am mai scris, arata ca, asa cum in situatia de mai sus stima de sine scazuta era o aparare impotriva vulnerabilitatii, in acelasi fel, dispretul si ura de sine pot fi modalitati de a ne proteja de sentimente inconstiente de invidie. O ilustratie potrivita ar fi autodevalorizarea noastra, ca popor, in raport cu invidia pe care o simtim fata de atributele si calitatile altor natii. Ne-am dori sa fim si sa avem ce au ceilalti, ii invidiem in adancul nostru, insa transformam acest deziderat in autocritica si autodenigrare.

Stima de sine scazuta, autodeprecierea, autoreprosurile, autocriticile sunt marci, asa cum bine stim, ale unei psihopatologii care face ravagii in societatea noastra, depresia. Toate aceste simptome extrem de invalidante ale depresiei trimit, asa cum ne-a descoperit Freud, la o furie inconstienta insuficient integrata si insuficient elaborata. Depresia vorbeste despre o furie intoarsa impotriva noua insine, despre o revolta innabusita care pustieste lumea interna si care isi arata coltii sub forma vesnicelor autoreprosuri, autoinvinuiri si autocritici ale depresivului. Despre legatura dintre furia inconstienta si simptomele depresive cititi mai multe aici.

Am aflat, iata, cateva dintre cauzele inconstiente responsabile pentru stima de sine scazuta. Aceste cauze arata, in cele din urma, imposibilitatea de a accepta ca suntem ceea ce suntem. A accepta ca suntem ceea ce suntem nu inseamna resemnare, ci inseamna o maturitate construita, o acceptare si o asumare a contradictiilor interne, o dezamorsare a conflictualitatii inerente vietii psihice. In ultima instanta, a ne accepta si a ne iubi pe noi insine inseamna o reconciliere cu infantilul din noi si o imbratisare a realitatii, cu toate exigentele si frustrarile ei.