Autodisciplina la copil: ce inseamna?
Autodisciplina la copil este unul dintre cele mai discutate si controversate subiecte privind psihologia copilului. Unul dintre motivele pentru care parerile legate de felul in care se dobandeste autodisciplina la copil este acela ca ea este legata in mod direct de limite. Unii considera ca un stil parental autoritar favorizeaza dezvoltarea autodisciplinei. Altii cred ca, dimpotriva, parintii nu trebuie sa puna copiilor prea multe limite daca vor sa creasca tineri si adulti independenti.
Fara sa fiu adepta pozitiilor descrise mai sus, propun o a treia varianta care, in opinia mea, constituie modul optim de a dezvolta capacitatea de autodisciplina la copil. In primul rand, trebuie subliniat faptul ca fara punerea unor limite ferme din partea parintilor, nu exista crestere. Copilul care nu tolereaza frustrarea, care nu invata sa-si stapaneasca impulsurilor, nu va creste, nu se va dezvolta. Chiar daca biologic cresterea va exista, in cazul lui, maturizarea emotionala va ramane la un stadiu infantil. Asadar, limitele puse in copilaria mica sunt extrem de benefice pentru cresterea ulterioara a copilului.
Secretul care sta in autodisciplina la copil este acela ca parintele sa puna limite cu empatie. Ce inseamna acest lucru? Asa cum spuneam mai devreme, copilul are nevoie de limite. Un stil parental autoritar in care copilul asculta de parinte dintr-o motivatie exterioara lui nu il va ajuta sa interiorizeze aceste limite. Asa ca el va creste invatand ca ascultarea si autodisciplina sunt bazate fie pe obtinerea unor recompense, fie pe evitarea pedepselor. “Exista consecinte pentru comportamentul tau!” – iata o expresie pe care n-o indragesc deloc. Ea suna a amenintare si preceda, de cele mai multe ori, o pedeapsa pe care adultul investit cu autoritate o da copilului, urmare a unui comportament nedorit.
Citeste despre minciunile copiilor si semnificatia lor
A pune limite cu empatie – iata secretul pentru autodisciplina la copil
Asta inseamna ca, atunci cand ii ceri copilului sa faca ceva sau sa nu faca altceva, te gandesti ca celor mici, de obicei, nu le plac limitele. Este frustrant pentru ei sa trebuiasca sa renunte, de pilda, la o jucarie atunci cand ei si-o doresc. Sau sa-si controleze impulsul de a o lovi pe surioara mai mica atunci cand aceasta i-a stricat un desen. Ca parinti adulti, noi intelegem aceste lucruri. Copilul il asculta pe parinte din dragoste si din dorinta de a-i face acestuia pe plac. Aceasta este atitudinea obisnuita intalnita la copii. Asadar, daca si limitele puse de tine sunt puse cu empatie si intelegere, cel mic va intelege si va interioriza ceea ce ii spui. Asa va invata ca renunta la unele lucruri pentru a indeplini obiective mai mari. Asa va invata cum sa se imbrace, cum sa se joace cu alti copii, regulile scolare, autocontrolul impulsurilor. Iata deci cum autodisciplina la copil merge mana in mana cu ajutorul venit din partea parintelui la inceput, apoi cu cel al altor adulti importanti pentru copil (educatoarea, invatatoarea etc). Sa nu uitam totusi ca nici limitarea excesiva nu este de dorit. Copilul trebuie sa aiba libertatea de a explora si de a-si hrani in permanenta curiozitatea si dorinta de cunoastere.
Un copil care va reusi sa interiorizeze limitele puse de adult cu empatie il vor ajuta sa fie un copil fericit, autodisciplinat si liber.
Sursa foto: earlyyearsparenting.wordpress.com
