Intoleranta la frustrare reprezinta o preocupare importanta a parintilor care au copii ce urmeaza a fi integrati in colectivitate. Subliniez acest context, cel al integrarii copilului in mediul social, pentru ca el developeaza mai clar felul in care copiii sunt toleranti sau nu unei frustrari.
Intoleranta la frustrare: ce este si cum se manifesta?
Frustrarea este asociata adesea cu restrictia, cu privarea de ceva anume. Este asociata cu un sentiment neplacut, cu un discomfort resimtit de persoana in cauza. La copii, frustrarea se traduce prin amanarea sau neindeplinirea unei dorinte aici si acum. De pilda, sa ne amintim acele scene des intalnite in magazine, in care vedem copii plangand puternic, tipand, trantindu-se pentru ca parintii au refuzat sa cumpere jucaria dorita.
Cand vorbim despre frustrare si toleranta la frustrare este important sa deosebim intre nevoi si dorinte. Sa ne imaginam un bebelus care este complet dependent de adultul care il ingrijeste si care are nevoie de acesta ca sa-i satisfaca nevoile. Daca nevoile bebelusului de a fi tinut in brate, de a fi linistit etc. nu sunt implinite, aceste frustrari cumulate pot fi traite in mod catastrofic de cel mic si afecteaza grav dezvoltarea lui. Pe masura ce creste, bebelusul invata amanarea. De exemplu, el se foloseste de capacitatea lui de imaginatie pentru a reusi sa se linisteasca singur cand mama lipseste pentru putin timp. Sigur, absenta mamei nu trebuie sa se intinda pe un timp indelungat. Cat este mic, copilul percepe lumea din jurul lui ca pe o sursa care trebuie sa-i satisfaca imediat nevoile. Cand mai creste, copilul invata amanarea si toleranta la frustrare. De asemenea, el incepe sa diferentieze intre nevoie si dorinta. Daca nevoia reprezinta o necesitate (nevoia de hrana, de ingrijire, de iubire), dorinta exprima o nazuinta, un deziderat. Nevoia trebuie indeplinita, dorinta poate fi amanata.
Frustrarea joaca un rol esential in dezvoltarea psihica si adaptarea sociala ale copilului. Fara frustrare nu exista crestere si nu exista maturizare. Pe de alta parte, daca frustrarea este una prea mare, consecintele ei pot fi dezastruoase pentru copil.
Daca am punctat cateva repere care sa ne ajute sa intelegem ce este frustrarea, acum putem vorbi si despre intoleranta la frustrare. Intoleranta la frustrare a copilului consta in incapacitatea acestuia de a suporta o frustrare. Dorintele sunt considerate imperioase, iar ele trebuie satisfacute imediat. In caz contrar, copilul pune in act niste stari interioare extrem de puternice pe care nu le poate controla si nu le poate numi.
Cum sa dezvoltam toleranta la frustrare a copilului
Asa cum subliniam mai sus, frustrarea si toleranta la frustrare joaca un rol extrem de important in cresterea psihica a copilului si in integrarea sa in mediul social. Frustrarea permite copilului sa se adapteze realitatii. Iar realitatea este ca nu intotdeauna dorintele lui pot fi satisfacute imediat, aici si acum.
Propun, in continuare, cateva sugestii utile pentru cresterea tolerantei la frustrare in cazul copiilor:
- Diferentierea intre nevoi si dorinte: copilul are nevoie sa diferentieze intre o nevoie care necesita implinirea ei si o dorinta care poate fi amanata sau poate ramane neimplinita. El are nevoie sa fie incurajat sa vorbeasca despre dorintele lui, la ce ii folosesc, cum se gandeste sa le realizeze, daca este vorba despre obiecte care ii plac foarte mult etc.
- A gandi si a vorbi despre dorinte: dupa ce copilul diferentiaza intre nevoi si dorinte, el are nevoie sa i se permita sa gandeasca si sa vorbeasca despre dorinte. Ii este permis sa aiba dorinte, dar realitatea este ca dorintele nu pot fi indeplinite intotdeauna. Daca parintii sau adultii din preajma copilului vor veni in intampinarea unei satisfaceri imediate a dorintei copilului, ii vor intretine celui mic sentimentul de omnipotenta, sentimentul ca poate avea ce vrea atunci cand vrea. Or acest lucru va impiedica buna adaptare la realitatea care presupune intotdeauna si frustrare. Pe de alta parte, a nu-i permite copilului sa gandeasca, sa-si imagineze, sa vorbeasca despre dorintele sale blocheaza brusc legatura dintre interior si exterior, dintre intern si realitate. Astfel, copilul se poate refugia in lumea sa interioara in care toate dorintele sunt posibile si sunt implinite, ignorand sau incetand sa mai fie interesat de lumea exterioara.
- A folosi resursele interioare: intoleranta la frustrare presupune si slabirea capacitatii copilului de a-si folosi propriile resurse pentru a se adapta si pentru a face fata frustrarii. Frustrarea aduce cu sine nevoia de a folosi imaginatia, creativitatea in amanarea dorintei sau in construirea unui plan pentru a realiza dorinta. In acest fel, in loc sa puna in act un afect puternic survenit in urma aplicarii unei frustrari, copilul va invata sa verbalizeze simtamintele sale si sa-si foloseasca mintea pentru ca dorinta sa se implineasca si in realitate. Va invata sa negocieze intre dorintele sale si exigetele impuse de realitate. Sa regleze si sa armonizeze cerintele lui interioare cu restrictiile si limitele exterioare. Il putem ajuta pe copil incurajandu-l si ajutandu-l sa gaseasca solutii, nu sa-i oferim noi solutiile.
- Capacitatea parintilor de a fi toleranti la frustrare: daca dorim ca cel mic sa fie tolerant cu frustrarile, atunci si noi, adultii, trebuie sa dobandim capacitatea de a tolera experiente care implica frustrare. Este dificil sa nu-i cumparam copilului jucaria dorita, mai ales daca incepe sa tipe in magazin. Daca parintii refuza sa-i indeplineasca dorinta, copilul poate spune ca acestia sunt neintelegatori sau rai. Asta se intampla deoarece copilul simte ca dorinta lui este imperioasa si ca ea trebuie satisfacuta imediat. Aici intervine rolul limitelor. Limita pusa de parinti il ajuta pe copil sa diferentieze intre afectul atat de coplesitor care ameninta cu distrugerea si consecintele exterioare. In realitate, a pune limite nu face rau copilului, dimpotriva. Ceea ce il nelinisteste pe copil este sentimentul coplesitor a ceva ce nu poate gandi, nu poate numi, pe care nu il poate gestiona si caruia nu i se poate adapta.
Aflati cum sa puneti limite copiilor
Sursa foto: http://autism.about.com
