Munca terapeutică reprezintă, prin excelență, un travaliu al doliului. Iar un doliu încheiat nu înseamnă uitare, cum cred unii, nici negare, cum cred alții. Un doliu nu poate fi parcurs decât dacă mortului viu, fantomei care bântuie și suspendă însăși existența celui rămas în viață, îi este permis să bântuie suficient de mult cât să poată fi lăsată, într-un final, în urmă. E nevoie ca umbra să nu mai acapareze viața, ci să fie trimisă în lumea umbrelor, acolo unde îi e locul.
Poate părea foarte contraintuitiv, dar cel mai greu ne e să lăsăm în urmă chiar ceea ce ne oprește din a ne trăi viața.
Rămâi conectat la gândirea psihanalitică!
Prin abonare, ești de acord să primești emailuri cu articole și reflecții psihanalitice.
