Psiholog pentru copii cautam cand…
Voi începe cu o intrebare: mai este oare nevoie de psiholog astazi, cand informatii si sfaturi de tot felul abunda pe internet si in carti de specialitate de tip “cum sa”? Cand retelele de socializare sunt pline de grupuri destinate subiectelor din jurul “stiintei” cresterii copilului, destinate nasterii sau alaptarii?
De cele mai multe ori, volumul foarte mare de informatie care se gaseste pe internet creeaza un efect toxic asupra mamelor care sunt interesate sa-si creasca copilul asa cum pot ele mai bine. Toxic din cauza ca este extrem de dificil de selectat aceasta informatie si de insusit ceva potrivit propriei persoane. Toxic pentru ca, paradoxal, nu este vorba despre informare, ci despre inducerea unei stari de confuzie si anxietate in mintea celui care consuma informatia.
De ce unele mame apeleaza mai degraba la internet decat la un psiholog pentru copii?
Aceasta este o intrebare de o importanta extrema. Am explicat in articolul “Ce face un psiholog” ca este indicat sa cerem ajutor unui psiholog atunci cand suntem in dificultate. Intorcandu-ma acum la intrebarea initiala, voi incerca sa schitez un raspuns. Asadar, cand si de ce este indicat sa apelam la ajutorul unui psiholog pentru copii? Multe dintre viitoarele sau proaspetele mamici se simt anxioase sau confuze in ceea ce priveste ideea de a avea un bebelus. Poate ca este vorba despre ceva din interiorul lor, despre propria copilarie, despre relatia cu sotul lor si tatal copilului. Gandul de a avea un copil este coplesitor pentru fiecare femeie. Cu atat mai mult cu cat exista presiune personala si presiune sociala asupra acestei experiente de viata. Experienta cuiva care a trecut prin acelasi loc prin care urmeaza sa treci si tu poate ajuta. Excesul de informatii legate de experientele altora poate deveni insa daunator, cu atat mai mult cu cat experienta nasterii si cresterii unui copil este una atat de personala.
In plus, fiecare femeie isi imagineaza cum va fi copilul ei, isi imagineaza cum il va creste si cine va deveni acesta. Proprii parinti, copilaria ei, experienta de viata îsi vor pune o amprenta solida asupra acestor fantasme pe care le are in legatura cu copilul. Toate aceste urme, toate aceste amprente se vor constitui in ceea ce se numeste instinctul matern, adica acea capacitate a unei femei de a naste si de a creste cu succes o fiinta umana. In calitate de psiholog pentru copii, incurajez mamele sa se bazeze, in primul rand, pe instinctul de mama atunci cand cresc un copil. Sa se bazeze pe ceea ce simt ele. Apoi, daca intampina obstacole, sa apeleze la ajutor individualizat. O psihoterapie este foarte indicata in acest caz. Cititi dand click pe linkul urmator despre situatiile in care mergem cu cel mic la un psiholog pentru copii. Sigur, in cele din urma, mamele pot invata si din experienta si sfaturile altor mamici daca ele considera util acest lucru.
Psiholog copii: cand sa merg la psiholog
O mama este capabila sa simta cu foarte mare acuratete ce se intampla cu bebelusul si copilul ei. Apoi, daca are nevoie de sprijin si indrumare, exista informatii selectate privind, de exemplu, dezvoltarea fizica si emotionala a copiilor. Insa cea capabila sa ia deciziile cele mai potrivite pentru copilul ei ramane, in ultima instanta, ea. Iar atunci cand intampina dificultati in cresterea copiilor ei, sa apeleze cu incredere la un psiholog pentru copii.