Pedepsele aplicate adolescentilor, iata un subiect la care va invit sa reflectam in cele ce urmeaza. Adolescenta este cunoscuta ca perioada de dezvoltare in viata unui om in care cruciale sunt dobandirea autonomiei si a independentei, dezoltarea simtului responsabilitatii, precum si afilierea la un grup. Adolescentul nu este inca adult, dar nu mai este nici copil. El are in continuare nevoie de sprijin din partea parintilor dar, in acelasi timp, simte nevoia sa-si ia zborul din culcusul cald al caminului si sa-si gaseasca propria cale pentru viitor. Aceasta realitate care oscileaza intre relativa dependenta de parinti si nevoia de independenta si libertate creeaza confuzii atat pentru adolescent cat si pentru familia sa.
Pedepsele aplicate adolescentilor: metoda de disciplinare sau de control?
Atunci cand vorbim despre pedeapsa, in general, ne gandim la rolul sau de a corecta un comportament nedorit. Prin urmare, daca adolescentul nu-si indeplineste sarcinile scolare, de exemplu, parintele ii restrictioneaza timpul petrecut la calculator. Sau daca se poarta necuviincios cu fratele sau sora mai mica, i se ia pentru o vreme telefonul mobil. Aceste metode functioneaza, insa pentru scurt timp. Daca in cazul copilului mai mic este posibil ca pedeapsa sa para ca functioneaza mai eficient, in cazul adolescentilor, lucrurile stau altfel. Haideti sa intram putin mai adanc in mecanismul pedepselor aplicate adolescentilor. De obicei, acestea presupun privarea tanarului de un bun sau aplicarea unor restrictii clare in ce priveste timpul lui liber. Vedem ca aceste pedepse nu privesc in mod direct comportamentul care se doreste a fi corijat. Nu exista o legatura directa intre lipsa interesului scolar manifestata prin rezultate slabe la invatatura si restrictionarea timpului liber. Sau intre faptul ca tanarul isi loveste sora sau fratele mai mic si telefonul lui mobil. Daca pedepsele aplicate adolescentului functioneaza, o fac din doua motive:
- din frica adolescentului de pedeapsa;
- pentru a evita pedeapsa efectiva sau, mai bine-zis, consecintele acesteia (restrictii in ce priveste timpul petrecut la calculator sau pe telefon, timpul liber etc.).
Citeste despre motivele pentru care mint copiii
De cele mai multe ori, pedepsele sunt aplicate in momente in care adultul simte furie si indignare. Pedepsele nasc frica si resentiment in adolescent si, cu siguranta, ele nu au efect pentru o perioada lunga de timp. Inainte de a recurge le utilizarea pedepselor, sa ne gandim ce dorim de fapt schimbat in comportamentul tanarului. Utila este pedeapsa in sine ori a-l invata pe copil responsabilitatea?
Vezi cum influenteaza pedepsele educatia si dezvoltarea copilului
Diferenta dintre pedepsele aplicate adolescentilor si consecintele comportamentului lor
O pedeapsa aplicata de catre adult transmite celui asupra caruia ea se indreapta ca adultul se afla in controlul situatiei.
Eu, parintele, reprezint autoritatea. Eu am control asupra obiectelor tale, asupra timpului tau liber si pot aplica sanctiuni. Tu, copilul, adolescentul, esti in inferioritate si trebuie sa faci ce-ti spun eu. Daca te opui, gasesc alta pedeapsa mai dura.
Acest mecanism este unul foarte lezant pentru adolescent pentru ca, asa cum aminteam mai sus, acesta se afla la varsta in care autonomia joaca un rol extrem de important in devenirea sa ca adult. Daca el simte ca pedeapsa vine (si) din nevoia parintelui de a-si exercita autoritatea si nevoia de a simti ca se afla in controlul situatiei, atunci va deveni resentimentar fata de parintii sai.
Afla secretele dobandirii autodisciplinei la copil
Pedepsele aplicate fie copiilor, fie adolescentilor pot fi inlocuite cu transmiterea ideii ca fiecare comportament are consecintele lui. Daca a luat o nota proasta la scoala, adolescentul va sti ca are de muncit suplimentar pentru a indrepta esecul. In loc sa i se ia telefonul pentru o saptamana, parintele ii poate propune sa faca un plan prin care sa remedieze situatia de la scoala. Sa-l intrebe daca are nevoie de ajutor la invatat si sa-i ofere tot sprijinul sau. Astfel, copilul va invata ca anumite comportamente au consecinte specifice. Totodata, implicandu-l pe el in mod direct in reparatia situatiei, va invata sa fie responsabil si se va simti liber.