Sanatatea mintala a elevilor, copii si adolescenti, pare un subiect minor zilele acestea cand ochii mediatici sunt indreptati asupra fenomenului homeschooling. Stirea ca doi parinti din mediul artistic romanesc au hotarat sa-si retraga copilul de la scoala in favoarea educatiei facuta acasa a starnit multe controverse. Dincolo de argumentele pro si contra acestei decizii care, in definitiv, priveste doar familia in cauza, sta un subiect legat de asemenea de elevi, un subiect poate nu atat de controversat, dar nu mai putin important. Este vorba despre sanatatea mintala a elevilor.
Exista persoane, parinti, educatori sau organizatii care iau foarte in serios sanatatea psihica a copiilor si tinerilor. Care incearca popularizarea unei realitati care fie e neglijata, fie e considerata suplimentara sau optionala. Cert este ca preocuparile principale ale sistemului de invatamant romanesc se invart in jurul cunostintelor teoretice pe care elevul trebuie sa si le insuseasca, al volumului de teme pentru acasa, al calitatatii actului de predare etc. Sanatatea mintala a copilului si adolescentului e lasata de multe ori in tacere si adesea ea sta sub amenintarea stigmatizarii. Se vorbeste mult despre tulburari de deficit de atentie, despre autism, despre cazurile grele. Numele psihologului sau al psihoterapeutului de copii e vehiculat in aceste situatii psihopatologice, asupra lui fiind proiectate inzestrari magice care il obliga sa vindece copilul intr-un timp cat mai scurt si a-l reda scolii “cat mai functional”. Se spune ca elevul cu dificultati emotionale deranjeaza. Si doar pentru ca deranjeaza “la clasa” el ajunge sa atraga atentia asupra importantei sanatatii mintale. De multe ori, in ciuda eforturilor familiei copilului, ale terapeutului cu care lucreaza si ale elevului insusi, scoala refuza sa-si asume rolul deosebit de important pe care il are in recuperarea lui si in dobandirea echilibrului psihic. Am auzit adesea din gura educatorilor expresia “nu vad mari schimbari” in urma demersului psihoterapeutic pe care un copil il urmeaza. Ceea ce se ignora in acest caz este ca schimbarea nu vine imediat ce un celalalt decide sa-l ajute pe un copil aflat in suferinta. Schimbarea presupune un proces, de cele mai multe ori unul de lunga durata, un drum unic, diferit de la o persoana la alta.
Citeste despre copilul hiperactiv
Un alt aspect foarte complex este cel legat de particularitatile personalitatii fiecarui copil de care educatorul ar trebui sa tina mereu seama. Avem slogane ambitioase de tipul “stim ca fiecare copil e unic, prin urmare acordam atentie fiecaruia, dupa nevoile lui”. Dar realitatea este ca a-i acorda fiecarui copil atentie individual, mai ales cand intr-o clasa sunt 10-15-20 copii, reprezinta o cerinta dificil de realizat pentru cadrele didactice. Si iata cum suntem prinsi intr-un malaxor de scuze si defense care tradeaza nu doar neputinta individuala, ci si hibele unui sistem de invatamant in care lucrurile s-au mai schimbat pe ici pe colo, dar in care fundamental nu s-a schimbat mai nimic.
Afla cand sa mergi cu copilul la psiholog
Despre sanatatea mintala a elevilor care nu deranjeaza
Asa cum subliniam mai sus, bunastarea psihica a copilului intra in atentia adultilor mai ales atunci cand el nu mai poate indeplini solicitarile cerute la scoala. Insa ce ne facem cu sanatatea mintala a elevilor care nu deranjeaza? Cu sanatatea mintala a copiilor care invata, care sunt constiinciosi, care nu tipa, care nu-si lovesc colegii? Ce facem cu acei copii sanatosi care se joaca si mananca in liniste? Cu aceia care intotdeauna respecta regulile, nu se revolta niciodata, nu au zile proaste, nu deranjeaza pe nimeni? Sigur, o astfel de imagine-model este caricaturala. Stim ca ea nu exista in realitate si este bine ca nu exista in realitate. Ea ar fi intruchiparea unei imagini perfecte, o perfectiune care intotdeauna ascunde un dezechilibru, chiar daca el nu e vizibil la suprafata.
Pentru acesti copii, pentru masele de copii obisnuiti, pare un nonsens sa te ocupi de sanatatea lor psihica. Daca nu sunt bolnavi, de ce sa te preocupi de sanatatea lor? Ei bine, in cazul unor copii si tineri aflati intr-o permanenta schimbare in traseul lor catre maturizare este necesar ca nevoile lor psihologice sa fie prioritare in ochii celor care ii formeaza. Este vorba despre dezvoltare, putem s-o numim dezvoltare personala, care sa aiba in centru copilul si adolescentul cu trairile lor, cu necazurile si bucuriile lor, cu starile lor psihice adesea dificil de continut si de elaborat. Iata deci cum sanatatea mintala a elevilor devine prioritara pe tot parcursul procesului lor de invatare, de la gradinita si pana la facultate.
Daca grija pentru sanatatea si dezvoltarea emotionala a copiilor pare inca o cerinta utopica adaugata atator alte solicitari menite sa ridice calitatea invatamantului romanesc, poate ca, mai intai, ar trebui sa ne apropiem noi insine de acest soi de utopii pana cand nu ni se vor mai parea atat de greu de realizat. Si poate ca, intr-o zi, sanatatea mintala a elevilor nu va mai fi un deziderat, ci o nevoie implinita si considerata fireasca in procesul de crestere al oricarei fiinte umane.
Sursa foto: childreneducationsolutions.com
Rămâi conectat la gândirea psihanalitică!
Prin abonare, ești de acord să primești emailuri cu articole și reflecții psihanalitice.
