Astazi, acum 21 de ani, se stingea din viață una dintre cele mai mari minți, o intelectuală radicală cu o exigență de neînduplecat.
Susan Sontag este adesea citată ca adversară a psihanalizei freudiene, însă opoziția ei vizează mai degrabă interpretarea ca reflex cultural, decât gândirea psihanalitică propriu-zisă (și aplicată în cabinet, în psihanaliza contemporană). Ea atacă interpretarea freudiană vulgarizată cultural de tip “X înseamnă Y”, “imaginea ascunde dorința”, “simptomul spune adevărul despre Inconștient”, etc.
Sontag se opune acestui gest interpretativ nu pentru că ar nega inconștientul, ci pentru că vede în acest gest o violență simbolică. Este ceea ce, în clinică, înseamnă o interpretare precoce, făcută într-un moment nepotrivit și care poate avea efecte distructive (retraumatizante, dacă vreți) asupra pacientului, chiar dacă interpretarea e una corectă. Ce respinge Sontag este gestul explicativ care reduce opera, imaginea sau suferința la un sens latent, oferind interpretului iluzia puterii. Interpretarea, în această formă, devine o intervenție intruzivă și trimite la o violență simbolică.
În mod paradoxal, gândirea lui Sontag rămâne profund psihanalitică. Textele ei sunt traversate de tensiuni, de ambivalențe care sunt menținute în suspans, provocând la reflecție și autocritică. Ea acordă o atenție constantă afectului neelaborat, corporalității, șocului și tăcerii, zonelor preverbale pe care psihanaliza contemporană le recunoaște drept fundamentale în experiența umană, în cea traumatică îndeosebi. Refuzul interpretării devine astfel o încercare de a proteja împotriva unei traduceri premature, chiar dacă e cu sens.
Poziția lui Sontag converge cu o etică clinică pe care am putea-o numi a non-grabei, iar aici seamănă foarte mult cu ceea ce psihanaliza (și psihanalistul experimentat) promovează: să știi să stai cu suferința (pacientului) înainte de a te grăbi să o explici, să îi găsești sens, să o interpretezi; să tolerezi ambiguitatea, fără să încerci s-o domesticești; să privilegiezi prezența, în locul dezvăluirii și căutării obsesive după interpretări. Psihanaliza este o artă între a ști cum să fii împreună cu cineva (acordaj afectiv) și a-i restitui celuilalt ceva din propriul adevăr (interpretarea).
Rămâi conectat la gândirea psihanalitică!
Prin abonare, ești de acord să primești emailuri cu articole și reflecții psihanalitice.
