Intimitatea în cuplu, acest Graal al zilelor noastre. Atât de căutat, atât de râvnit, atât de greu de găsit. Imposibil? Nu mai reprezintă o noutate că una dintre cele mai mari dificultăți întâlnite în relațiile de cuplu, dar nu doar în cele de cuplu, e dată de incapacitatea de a trăi intimitatea în interiorul relației. De cele mai multe ori, această dificultate nu este exprimată ca atare, ci sub forma unor acuze legate fie de intruziunea unuia dintre parteneri, fie de respingerea care trezește o teribilă teamă de abandon. Unul dintre parteneri îl acuză pe celălat că stă în calea dezvoltării sale, de orice natură ar fi aceasta. Altul se simte respins, mereu pe locul al doilea, uneori chiar abandonat. Rețeta pentru nesfârșite lupte de putere care lasă în urmă multe sentimente de durere, neputință, furie și resentiment. Dar cum apare acest tip de dinamică într-o relație? Și, mai ales, ce o întreține și potențează? Desigur, acest tipar relațional, inconștient și ciclic, s-a născut chiar din fașă… la propriu!
Nimic nu pare mai nociv decât un atașament bazat pe combinația fatală dintre respingere și intruziune. Pare mai limpede de reprezentat o legătură definită de absență, demisie parentală sau chiar violență fațișă. Însă valsul dintre intruziunea servită drept iubire și respingerea ca reacție la nevoia firească de separare a copilului, constituie un mecanism pervers, având consecințe adesea tragice asupra legăturilor dintre oameni.
Este vorba despre o violență ascunsă pe care o mamă o poate manifesta față de propriul copil atunci când, de pildă, gesturile ei de îngrijire corporală a celui mic comportă o intruziune fie ostilă, fie seductiv-incestuasă, fie, de multe ori, ambele. Printr-un act aparent banal precum cel de a schimba scutecul copilului, de a-l îmbăia sau de a-l mângâia, se poate transmite, inconștient, o formă de respingere care are la bază un sentiment de repulsie sau/și de invidie. Pentru a contracara aceste mișcări afective inconștiente, mama acționează asupra copilului într-o formă extrem de defensivă, într-o încercare forțată și nefirească de a-și demonstra sieși și celorlalți că gesturile ei sunt tandre și iubitoare, și nu seductive și ostile. Copilul resimte toate acestea ca pe un viol. Mai târziu, în viața adultă, orice încercare de apropiere sau de intimitate va reflecta această dinamică inconștientă care va face imposibilă o legătură mutuală de iubire.
Problema se adâncește și mai mult atunci când copilul crește și începe să manifeste nevoia de a deveni persoană separată de mama sa. El exprimă această nevoie spunând “nu”, adică opunându-se cerințelor și/sau proiecțiilor conștiente sau inconștiente ale mamei. “Nu”-ul copilului de 2-3 ani înseamnă diferențiere de mama sa și căutare și afirmare de sine. Or, de multe ori, aceste “nu”-uri sunt văzute de adult ca o criză de opoziție care se opune autorității parentale și care trebuie corectată. În realitate, această mamă, căci la ea mă refer acum, nu poate tolera separarea de copilul ei, tocmai pentru că nu și-a permis apropierea față de el. Apropierea a fost permanent bruiată de oscilații afective contradictorii și inconstante.
Apoi dinamica se repetă, de această dată în etape de dezvoltare mai avansate. Aparenta grijă a mamei, “pune-ti căciula!”, “ai grijă cu cine umbli și pe unde te duci!”, sau, mai voalat, “povestește-mi despre iubiții/iubitele tale, spune-mi toate secretele, eu voi fi mereu lângă tine!” reprezintă, de fapt, o intruziune care neagă dreptul la individualitate și la o interioritate ale celuilalt. Dacă acest copil năuc și confuz se revoltă, forța de respingere și riscul de a fi abandonat de cea care i-a dat viață sunt atât de mari, încât îi va fi imposibil să găsească o rezolvare favorabilă lui. Toate acestea îl vor condamna, odată ajuns la vârstă adultă, la o oscilare mereu ambivalentă față de partenerul de cuplu. Intimitatea nu va fi posibilă, iar relația va constitui scena în care vechile dinamici inconștiente se vor duela, fără nici un câștig.
Vorbim despre marii revoltați și ostili, precum și despre cei care dăruiesc mult într-o relație, dar care vor păstra, totodată, o distanță care ascunde o neîncredere structurală. Despre cei care vor căuta inconștient femei narcisice și seductive, dar frigide afectiv. Despre cele care vor căuta inconștient bărbați narcisici și dominatori, dar incapabili de un angajament afectiv.
Citește aici despre partenerul care dă totul într-o relație
Intimitatea va fi resimțită ca o violare a propriilor granițe corporale și emoționale, deci va fi imposibil de tolerat. Iar respingerea va fi trăită ca ceva foarte familiar dar care nu se poate depăși, pentru că trezește vechea teamă de abandon.
Rămâi conectat la gândirea psihanalitică!
Prin abonare, ești de acord să primești emailuri cu articole și reflecții psihanalitice.
