În articolul Citindu-l pe Winnicott, Th. Ogden dezvoltă o idee pe care Winnicott a adus-o în lucrarea sa Primitive Emotional Developement, idee referitoare la transfer-contratransfer. Citatul în discuție reprezintă concepția lui Winnicott privind relația analitică:
Pacientul depresiv necesită din partea analistului său înțelegerea celui din urmă a faptului că munca sa implică un efort sporit de a face față propriei depresii (a analistului), ori, aș putea spune, de a face față vinovăției și tristeții rezultate din elementele distructive aflate în propria-i dragoste (a analistului).
Spune Ogden mai departe că în această frază Winnicott nu numai că vine cu o teorie a depresiei radical diferită de cele ale lui Freud și Klein, ci propune, în același timp, o nouă concepție a rolului contratransferului în procesul analitic. După Freud (1914), depresia este, în mod fundamental, o identificare patologică cu elementul urât (hated) din iubirea ambivalentă față de un obiect (pierdut) într-un efort inconștient de a evita experimentarea furiei asupra obiectului pierdut. În concepția lui M. Klein (1952) depresia e centrată în jurul unei fantasme inconștiente în care furia cuiva poate provoca distrugerea, retragerea sau chiar moartea obiectului iubit.
Winnicott respinge aceste ipoteze și vine cu una nouă: depresia este manifestarea pacientului care ia asupra lui (în fantasmă ia în el) depresia mamei (sau a oricărui alt obiect iubit), cu intenția inconștientă de a o elibera pe mamă de propria depresie. Winnicott aduce astfel în discuție elementul intergenerațional aflat în dinamica structurii depresiei. Iată de ce pacientul are nevoie ca analistul său să înțeleagă faptul că munca sa implică un efort sporit de a face față propriei depresii. Cu alte cuvinte, spune Ogden, dacă analistul este incapabil să facă față propriilor sentimente de depresie ivite de-a lungul experienței trecute și actuale, el nu va fi în stare să recunoască, să simtă la momentul dat căile prin care pacientul aflat în transfer se așteaptă în mod inconștient, și ia măsuri în acest sens, să ia asupra sa depresia analistului-mamă.
Acele aspecte ale depresiei analistului cauzate independent de identificarea inconștientă a analistului cu obiectul intern al pacientului sunt foarte vulnerabile în fața dorinței de întrajutorare a pacientului. Acest lucru e dat de faptul că pacientul nu poate găsi în analist depresia mamei sale, depresie pe care pacientul a cunoscut-o și care l-a însoțit pentru aproape întreaga lui viață.
Cititi si Depresia, costul inabusirii sentimentelor de furie si revolta
Winnicott sugerează că analistul trebuie să facă față propriei depresii cu scopul de a fi în stare să experimenteze depresia obiectului intern al pacientului proiectată în analist. Doar dacă analistul este capabil să conțină/trăiască cu această experiență a depresiei mamei (obiectului intern al pacientului) ca fiind distinctă de propria lui depresie, el va putea să experimenteze efortul patologic al pacientului de a elibera durerea psihică a mamei, acum proiectată în analist. Numai așa analistul va fi capabil să introiecteze această durere în self-ul pacientului ca pe un corp străin toxic.
[Pacientul depresiv necesită din partea analistului său înțelegerea celui din urmă a faptului că munca sa implică un efort sporit de a face față propriei]… ori, aș putea spune, de a face față vinovăției și tristeții rezultate din elementele distructive aflate în propria-i dragoste (a analistului).
Analistul pacientului deprimat trebuie să trăiască și cu distructivitatea inevitabilă a sentimentului de iubire, în sensul că această dragoste pretinde obiectului iubit (în fantasmă și, uneori și în realitate) să fie altceva decât acesta e în realitate (vezi idealizarea). Cu alte cuvinte, conchide Ogden, analistul, în decursul analizei personale deja efectuate și a auto-analizei aflată în permanență în proces de desfășurare trebuie să fi venit suficient de mult în contact cu propriile frici privitoare la efectele secătuitoare ale dragoste pentru a fi în stare să-l iubească pe pacient fără teama că asemenea sentimente îl vor leza pe pacient, astfel cauzându-i analistului vinovăție și tristețe.
Foto din filmul Three colors: Blue (1993), K. Kieslowski
